Ioana Timofte, nepoata fostului șef SRI, și-a pus averea pe numele rudelor ca să scape de sechestrul DIICOT
Ioana Timofte, nepoata fostului șef al SRI Radu Timofte, și-a înstrăinat aproape toată averea, chiar înainte să fie anchetată de procurorii anti-mafia. Aceasta a donat mamei un apartament de lux din Capitală, care este evaluat la peste 500 de mii de euro. Ioana Timofte a donat mamei și alte două case și două terenuri intravilane. Ioana Timofte a fost diectoare generală a Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor și câștiga peste 28 de mii de lei lunar. Anul acesta Timofte a fost pusă sub acuzare pentru constituire grup infracțional organizat într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ două milioane de euro.
Donațiile către mama ei, din 2022, reprezintă un mare moment de inspirație pentru Ioana Timofte, în condițiile în care, la nici un an, a fost pusă sub acuzare pentru mai multe fapte de corupție, într-un dosar cu un prejudiciu de două milioane de euro. Faptele ar fi fost comise de Ioana Timofte în calitate de directoare generală a Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat. Este acuzată de constituire grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani. În această schemă ar fi fost cooptați mai mulți subordonați din instituției, potrivit procurorilor și stenogramelor depuse la dosar.
În declarația de avere a bugetarei de lux apare că a donat mamei, tot în 2022, și două case și două terenuri intravilane in județule Neamț și Iași. Apartamentul care a fost vândut are 178 de metri pătrați și este situat în București.
Ioana Timofte a precizat că mai deține două autoturisme de lux, 40.000 de euro și 52.000 de lei în conturi, bijuterii în valoare de 80.000 de euro și datorii de aproximativ 110.000 de euro.
Ioana Timofte este, de mai mulți ani, o figură importantă în politica de la București, ea a fost propulsată de funcția de consilier local în Iași, dar și de relația de rudenie cu Radu Timofte, fostul șef al SRI. Ioana Timofte a fost susținută în toate funcțiile publice de Partidul Social Democrat.