Ioana Mihăilă NU exclude intrarea în baruri, mall-uri pe baza certificatului de vaccinare COVID-19 - CÂND va fi aplicată decizia
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că se fac pregătiri pentru momentul în care rata infectării va creşte mult, așa cum se preconizează în acest val 4 Delta coronavirus, astfel că se discută inclusiv diferite scenarii pentru ca accesul în anumite locuri să se facă doar pe baza certificatului care atestă vaccinarea anti-COVID-19. Astfel de documente s-ar putea solicita în locuri închise aglomerate, cum sunt mall-urile, restaurantele sau barurile, a confirmat ministrul.
„În funcţie de cum va evolua pandemia, vom vedea la care dintre activităţi vom verifica aceste certificate, permiţând accesul fie pe baza certificatului COVID, fie pe baza certificatului COVID care atestă vaccinarea, dacă ne referim la activităţi cu risc mai mare de transmitere, activităţi în spaţii închise, cu aglomerări”, a anunțat ministrul Ioana Mihăilă, luni seară, la un post TV.
Astfel, ministrul Sănătății nu a exclus ca în cazul creșterii incidenței să fie restricționat accesul în mall-uri, baruri, restaurante doar pe baza certificatului COVID.
Întrebată dacă se va merge la mall doar cu certificatul de vaccinare, Ioana Mihăilă a răspuns că „da, este o variantă de lucru, aşa cum o altă variantă este ca în restaurante sau în baruri, unde riscul de transmitere, nepurtând mască, este mare accesul să se facă pe baza certificatului. Aceste discuţii vor fi concretizate dacă incidenţa creşte”.
„Sunt discuţii, între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, DSU, specialiştii de la INSP, referitoare la cum vom acţiona dacă cifrele incidenţei vor creşte semnificativ, dacă paturile din spitale vor începe să se umple. Avem câteva principii de la care plecăm: important este că ne dorim să ţinem şcolile deschise cât mai mult timp posibil. Aşa cum este în ordinul comun acum, până la 6 la mie incidenţă într-o localitate (...) dacă nu se întâmplă nimic deosebit în ceea ce priveşte situaţia infecţiilor la copii. Un al doilea obiectiv este să nu restricţionăm circulaţia persoanelor vaccinate şi al treilea este să ne străduim să nu închidem acele sectoare care au avut de suferit anul trecut, cum este HoReCa”, a mai explicat ministrul Ioana Mihăilă.
Aceasta a amintit și că a fost creat și cadrul legal astfel încât certificatul verde european să poată fi folosit şi la nivel naţional.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat, luni seară, că momentan situaţia nu este gravă, dar numărul de cazuri creşte semnificativ.
”Acum incidenţa este de sub unu la mie, dar ritmul de creştere a infecţiilor este mai accelerat faţă de predicţiile INSP din urmă cu o lună. Creşterea este mai accelerată, lucru la care ne așteptam, a numărului de cazuri, tocmai din cauza contagiozității crescute a tulpinei Delta”, a mai spus Ioana Mihăilă.