Ioana Mihăilă, despre pregătirea pentru valul 4 al pandemiei: "Ar putea să nu fie foarte acută dacă ne-am vaccina"
50 de paturi de Terapie Intensivă sunt disponibile, în acest moment, în spitalele din Capitală, în vreme ce la nivelul țării vorbim despre 500 de astfel de paturi. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă spune că există însă posibilitatea ca acest număr să crească în cazul în care va fi nevoie. Cât privește lipsa medicilor de ATI, ministrul a spus: “Acum, ca soluţie, avem de detaşat acei medici care pot să vină în regiunile unde încărcarea cu cazuri este mai mare”.
“Pregătirea aceasta pentru valul 4 ar putea să nu fie foarte acută, dacă ne-am vaccina, şi atunci cred că primul lucru atunci când vorbim de valul 4 este să spunem, din nou, că persoanele vaccinate au risc foarte redus de a suferi forme severe de infecţie, inclusiv cu tulpina Delta, aşa încât să necesite internare în spital, şi atunci acesta este principalul mesaj de transmis, că încă, individual, fiecare dintre noi are timp să se pregătească pentru valul 4 şi pentru a evita consecinţele valului 4, vaccinându-ne.
Dacă ne referim la cum este pregătit sistemul sanitar, pentru primirea pacienţilor care necesită internare, încă de la început, din primăvară, atunci când am modificat fluxurile din spitale aşa încât să permitem accesul câtor mai mulţi pacienţi cu afecţiuni non-COVID, am cerut spitalelor şi direcţiilor de sănătate publică un plan de reorganizare, în caz de creştere a numărului de cazuri, aşa încât spitalele să poată să revină rapid la numărul maxim de paturi destinate pacienţilor COVID, care a fost în apogeul valului 3.
În acest moment, avem centralizate toate aceste situaţii ale spitalelor, cu situaţia numărului de paturi destinate pacienţilor COVID în acest moment, şi până la cât poate creşte numărul de paturi disponibile în caz de încărcare a sistemului sanitar cu pacienţi covid.
Avem astfel spitale de boli infecţioase şi de pneumologie, cele care au fost şi cele mai greu încărcate în valurile anterioare, care şi-au menţinut un număr destul de mare de paturi disponibile pentru pacienţii COVID, şi avem spitale plurispecialitate care şi-au menţinut un număr mai mic de paturi dar care pot reveni rapid la numărul de paturi anterior", a afirmat ministrul.
Potrivit Ioanei Mihăilă, situația din Bucureşti arată în felul următor: 32 de spitale care au circuite mixte, COVID şi non-COVID cu un număr de paturi de terapie intensivă disponibile în acest moment de aproximativ 50 de paturi, iar la nivel național peste 500 de paturi la ATI, dintre care 470 sunt libere.
"Numărul acesta poate să crească la nevoie până la ce a fost în valurile anterioare", spune ministrul.
Cât privește lipsa medicilor la ATI, ministrul a atras atenția asupra faptului că există anumite specialităţi care sunt deficitare de mult timp, subliniind că pregătirea unui medic durează, cu atât mai mult cea a unui medic de ATI.
"Ştiu că medicii ATI-şti au depus deja un efort consistent în tot acest an, au reuşit să facă faţă destul de bine la toată suprasolicitarea din criza aceasta sanitară.
Concuzia este că soluţii pe termen mediu şi lung sunt, atât în scoaterea la rezidenţiat a mai multor posturi, locuri de medici de terapie intensivă, iar acum ca soluţie avem de detaşat acei medici care pot să vină în regiunile unde încărcarea cu cazuri este mai mare, şi această soluţie a fost aplicată de la început, şi este încă aplicabilă”, a conchis Mihăilă.