Ioana Mihăilă, decizie în cazul medicilor care cumulează pensia cu salariul - Ce a discutat cu ministrul Muncii
Ioana Mihăilă a anunțat dacă se va interzice sau nu cumulul pensiei cu salariul în cazul medicilor, aal celor care lucrează în sistemul medical. Precizările ministrului Sănătății vin după ce Guvernul Cîțu ia în calcul eliminarea acestui cumul pensie-salariu.
Ioana Mihăilă a menționat că a discutat cu Raluca Turcan, ministrul Muncii, despre această situație, iar legea urmează să fie aplicată doar în specializările în care nu există un deficit de cadre medicale.
Miercuri, ministrul Sănătății a declarat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, că este îngrijorată de interzicerea cumulului pensiei-salariu, pentru că ar putea duce la un deficit și mai mare de personal medical. Ea a dăugat că în mediul rural există deja un deficit de personal medical, atât în rândul medicilor specialiști cât și în rândul celor primari, dar și a asistenților medicali.
„Am discutat. Inclusiv concluziile pe care le-am enunțat în urmă cu două zile au fost în urma discuțiilor formale și informale pe care le-am avut cu doamna Raluca Turcan. Vom decide în funcție de locul în care avem deficit și de specialitățile unde avem cea mai mare nevoie. Avem planul A și planul B, și vor fi transmise către dumneavoastră în funcție de scenariul care este considerat cel mai eficient în retenția cadrelor medicale acolo unde avem deficit și pe acele specialități unde este cea mai mare nevoie”, a explicat ministrul Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătății a adăugat că va anunța oficial o decizie în chestiunea cumulului pensie-salariu în sistemul medical alături de ministrul Muncii: „Aş vrea ca această comunicare să o transmit împreună cu doamna ministru al muncii”, a răspuns Ioana Mihăilă la întrebările jurnaliștilor după ședința de Guvern.