MENIU

Ioana Mihăilă avertizează: România este pe panta descendentă a valului 3 COVID-19, dar NU înseamnă că am scăpat

Avertismentul ministrului Sănătății: Suntem pe partea descendentă a valului 3, dar nu am scăpat Foto: INQUAM

Ministrul Ioana Mihăilă avertizează că NU am scăpat de epidemie dacă România se află în acest moment pe panta descendentă a valului trei de coronavirus. Șefa de la Sănătate a explicat că efectul e determinat și de vaccinarea împotriva COVID-19, dar și de păstrarea unor restricții și reguli de protecție. Mihăilă a mai spus că în această perioadă, în care presiunea din spitale, de la Terapia Intensivă scade, se pot pregăti posibilele relaxări pentru următoarea perioadă.

„Suntem pe pantă descendentă a valului 3, nu înseamnă că am scăpat, dar că ne așteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai ușor. Nu înseamnă că am scăpat. Ar fi prematur să spunem asta. E o legătură între numărul de persoane care se vaccinează și incidență. Este foarte clar că trebuie să ne vaccinăm într-o cât mai mare proporție, așa încât incidența să fie menținută scăzută”, a avertizat ministrul Ioana Mihăilă, miercuri seară, într-un interviu la Europa FM.

Presiunea pe secțiile de terapie intensivă a scăzut spune ministrul, iar faptul că numărul de cazuri noi confirmate zilnic este scăzut arată că incidența scăzută este și o consecință a campaniei de vaccinare, a declarat ministrul, adăugând că ne putem gândi la anumite relaxări.

„Acum, în perioada aceasta în care suntem pe pantă descendentă și presiunea pe secțiile de terapie intensivă începe să scadă, putem să ne gândim să renunțăm la acele măsuri restrictive care afectează populația tânără, adică cea care are risc mai scăzut de a dezvolta forme severe de boală, în acele spații și în acele situații în care riscul de transmitere este unul redus”, a anunțat ministrul Sănătății.

Accesează pagina Realitatea.NET Coronavirus pentru informații LIVE - VEZI AICI bilanțul COVID-19 și al campaniei de vaccinare