MENIU

Ioana Mihăilă: „302 clădiri ale unităților sanitare funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”

Ioana Mihăila/sursa foto: Octav Ganea, INQUAM

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a susținut o conferință de presă, luni dimineața, în care a trecut în revistă situația clădirilor spitalelor din punctul de vedere al securității la incendiu. La eveniment a participat și conducerea Universității Tehnice de Construcţii Bucureşti. 

Astfel, Ministerul Sănătății va încheia un parteneriat cu această instituție de învățământ superior în scopul realizării unei baze de date care să cuprindă clădirile în care funcționează unitățile medicale. Clădirile vor fi evaluate în funcție de riscul seismic, eficienţa energetică şi riscul de incendiu.

Ioana Mihăilă: „Am semnat un parteneriat cu colegii de la Universitatea Tehnică de Construcții cu scopul de a realiza o bază de date a situației în care se află spitalele. Am identificat peste 400 de unități medicale cărora li se va aplica un chestionar de evaluare tehnică. Evaluarea tehnică face referire, printre altele, la riscul seismic, la eficiența energetică și la riscul de incendiu. Dintre cele aproape 1.400 de clădiri ale unităților sanitare cu paturi, vobim de clădiri, nu de unități sanitare, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parțial, 302 clădiri funcționează fără autorizație de securitate la incendiu – dintre aceastea 120 au aviz - , iar 728 de clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu. Sunt cifre care ne preocupă, în egală măsură, pe toți.”

Mai multe articole despre:
mihaila autorizatie incendiu