MENIU

Ioan Măceșan: "Eu cred și sper că trăiește! Vom crede până în ultima zi. Dumnezeu s-o aducă acasă!"

"Îi doresc din toată inima mea și din tot sufletul, eu cred și sper că fata mea trăiește. Noi nu credem deloc că Alexandra nu trăiește", sunt cuvintele cu care Ioan Măceșan a încheiat primul interviu în fața televiziunilor, de la începerea scandalului.

După toate greșelile autorităților, tatăl Alexandrei încă are puterea necesară să ierte. "Poate nici dânșii nu și-au dat seama, poate dacă apelul sau locația era mai clară, poate, și mă simt vinovat eu ca tată, poate nu se ajungea până aici, dar cred că își vor face datoria și o vor gasb în viață, așa îmi spune inima. N-am informații despre așa ceva, dar noi suntem creștini, credem în așa ceva, așteptăm să vină acasă".

"Să fie mai atenție, dar la noi, de când mă știu, a fost cu transport deficitar, dar nu ne vine să credem. Toți părinții sunt revoltați, au iești în stradă. Le mulțumec celor care ne susțin, și sper că în câteva ore să le dau un raspuns pozitiv. Vrem să fim lăsați în pace avem nevoie de sănatate, raspunsuri și Dumnezeu!

Îi doresc din toată inima mea și din tot sufletul, eu cred și sper că fata mea trăiește. Noi nu credem deloc că Alexandra nu trăiește. Credem că este în viață, în fiecare seră vorbesc cu ea, ne rugăm în fiecare seară, vom crede până în ultima zi, Dumnezeu s-o aducă acasă!", a declarat Măceșan.

În ce privește intervenția de la 6 dimineața, tatăl Alexandrei crede că era bine dacă se intervenea mai înainte. Poate așa sunt formalitățile, cred că se va rezolva, că va ieși la iveală, să ne reluăm viața noastră dinainte, eram fericiți s-a dus fericirea aia. Fetele noastre, nu că erau surori, erau adevărate prietene. Cea mică pune întrebări, am pus-o în temă încet, decât sa afle de la altcineva, mai bine de la noi.

Ion Măceșan dezminte zvonurile potrivit cărora i s-a spus, de către polițiști, că va plăti ușile sparte pentru percheziții. "Nu, nu e adevărat, am fugit înainte, că eram disperat, ca orice tată, dar nu m-a pus cineva.

El spune că au primit consiliere psihologică, după lungul șir de evenimente nefericite. "Am avut consiliere aici la poliție și acasă, dar deocamdată nu am avut nevoie, poate mai târziu vom ceda psihic, dar nu știu, noi vom fi tari cât vom putea".

Ioan Măceșan a avut un mesaj și pentru principalul suspect în acest caz, Gheorghe Dincă. "Exact așa cum a avut el zâmbetul acela într-o parte, îi spun să ardă în iad dacă a făcut așa ceva. Dacă nu, Dumnezeu să îl aibă în pază"

Tatăl Alexandrei mai spune că nu îl mulțumesc demiterile din poliție și că își dorește ca fiica lui să fie sănătoasă și să se întoarcă acasă."Nu mă ajută valul de demiteri, pe noi ne interesează să găsim fata. În rest, nu mă avantajează cu nimic"

'Le multumesc tuturor celor care ne ajuta. Nu mi-am pierdut increderea, cred ca este in viata. Astept sa o vad. Si eu si sotia mea credem ca este vie. Cand am venit acasa, sotia a zis ca de pe la ora 14.00 - 15.00 nu mai raspundea la telefon. Am sunat la prietenele ei, nimeni nu stia de ea. Am cautat, am intrebat, nimic. Atunci ne-am dat seama ca e ceva. Telefonul ei a fost inchis”.

Ioan Măceșanu a subliniat că, din punctul lui de vedere, căutările ar fi trebuit să înceapă încă de miercuri seară, când a mers la secția de poliție pentru a raporta dispariția Alexandrei.Însă polițiștii i-au spus să revină a doua zi, dacă fata nu revine acasă.

„Toți spun că o să apară, că așa sunt fetele, că așa e vârsta”, a zis el.

Tatăl fetei a mai spus că ea nu pleca niciodată de acasă fără să anunțe. „Când pleca întreba „Tati, mă lași?”. (...) Noi pentru ea am fost mai mult decât părinți, vorbeam orice, învățam, mă întreba dacă e bine. Ne consultam, nu am cuvinte”, a mai spus acesta.

„Un copil vesel, tot timpul cu zâmbetul pe buze, muncitoare, deșteaptă, ați văzut cum vorbea la 112, era politicoasă. Avea note bune, nu am cuvinte”, a spus Ioan Măceșanu.

Întrebat ce voia să devină Alexandra, acesta a spus: „Visa să devină polițistă. Tot timpul se uita la filme polițiste și de groază și la știri. Știa tot ce se întâmplă”.

Mai multe articole despre:
cazul Caracal ioan macesan alexandra macesan