MENIU

Liberalul Nicolae Ioțcu, trimis în judecată pentru trafic de influență

Președintele suspendat al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În același dosar sunt implicați Adrian Nedelciu, director executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul CJ Arad, acuzat de trafic de influență, și Mircea Alin Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale, acuzat de cumpărare de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2012, Nicolae Ioțcu, în calitate de președinte al CJ Arad, a pretins de la Mircea Alin Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad în vederea atribuirii preferențiale a unui contract de achiziție publică privind "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad", în valoare de 1.600.000 de euro.

În aceeași perioadă și în același scop, Adrian Nedelciu, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții în cadrul CJ Arad, a acceptat promisiunea remiterii de către Mircea Alin Pătrașcu a unor sume de bani pentru a determina funcționari din subordine să atribuie preferențial contractul respectiv.

Astfel, Nicolae Ioțcu și Adrian Nedelciu au solicitat și au determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și au stabilit prin dispoziție comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească drept câștigător al procedurii societatea menționată anterior în asociere cu o altă firmă. Urmare a acestei influențe, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăți.

La data de 22 iulie 2015, Nicolae Ioțcu a primit, printr-un intermediar, de la Mircea Alin Pătrașcu suma de 35.000 lei, iar Adrian Nedelciu a primit 10.000 de lei, pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului.

Pe 24 iulie 2015, Nicolae Ioțcu a primit de la Mircea Alin Pătrașcu, prin intermediar, suma de 10.000 euro, urmând ca în cursul lunii august, președintelui CJ Arad să-i fie remisă și diferența de 20.000 de euro din suma totală pretinsă.

Cu ocazia remiterii sumei de 10.000 euro, Nicolae Ioțcu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe sumele de bani găsite asupra celor trei inculpați: suma de 21.800 de euro găsită la Nicolae Ioțcu; suma de 10.000 de lei găsită la Adrian Nedelciu și suma de 21.000 de euro găsită la Mircea Alin Pătrașcu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.