Investigație majoră pe piața medicală. Înțelegere între un spital și un producător de oxigen medical
Consiliul Concurenței a efectuat un control la sediul Messer Gaza România, cel mai mare furnizor de oxigen medicinal din țară.
Inspecția a avut loc în cadrul cercetării aprofundate privind exploatarea poziției superioare de negociere de către Messer România Gaz în relația cu Spitalul Clinic de Urgență București, în scopul furnizării de oxigen medicinal lichid.
„Este prima dată când ne sesizăm într-un caz de exploatare a poziției superioare de negociere, practică recent incriminată de legea concurenței neloiale. Scopul este de a sancționa comportamentul acelor companii care, deși nu au poziție dominantă, nu au cote de piață de peste 40%, sunt suficient de mari pentru a putea crea probleme partenerilor comerciali”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Analiza a fost declanșată din oficiu, iar indiciile care au stat la baza procedurii au fost preluate din informații publice.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurență neloială. Efectuarea inspecțiilor nu reprezintă o antepronunțare a autorității de concurență în ceea ce privește vinovăția companiei.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență loială, compania implicată riscă o amendă cuprinsă între 50.000 lei și 500.000 lei, iar autoritatea poate dispune măsuri pentru interzicerea săvârșirii faptei. În cazul în care persoanele fizice sau juridice recunosc săvârşirea practicii de concurenţă neloială, pot obține reduceri substanțiale ale amenzilor.