Invenţia vestimentară de care te vei îndrăgosti. Mănuşi concepute special pentru cupluri
În sezonul rece întotdeauna vrem să ne simţim iubitul cât mai aproape de noi! Dar ce ne facem cu mănuşile, care ne împiedică să simţim mâinile persoanei iubite? Simplu: achiziţionăm aceste mănuşi special concepute pentru cuplurile care nu vor să fie despărţie de stratul gros de lână.
Glovers (un joc de cuvinte între lovers = îndrăgostiţi şi gloves = mănuşi) este un set de 3 piese confecţionate din fleece, un material moale şi foarte călduros, inventat de designerul german Franziska Holszman, şi costă 18 euro, scriu cei de la Ce se întâmplă doctore, citaţi de Mediafax.
Mănuşile sunt disponibile în 7 variante de culori, de la roşu până la oranj, antracit, camel şi verde.
Aceste mănuşi sunt perfecte pentru cupluri. Glovers este alcătuit din 2 mănuşi (pentru el şi pentru ea), plus o mănuşă mare, cu un design ingenios, în care cei doi îndrăgostiţi îşi pot ţine mâinile împreunate, astfel încât să se încălzească mai repede.