Invazie de lăcuste, în Tulcea. Sute de hectare de culturi au fost distruse - insecte de 10 cm! VIDEO
Culturile care nu au fost distruse de secetă sau grindină sunt acum lovite de lăcuste. Imagini incredibile au fost surprinse în județul Tulcea.
Este invazie de lăcuste în Tulcea, iar hectare întregi de porumb au fost distruse de insecte.
În doar câteva zile, roiuri de lăcuste au invadat câmpurile.
Fermierii sunt disperați și au cerut ajutor autorităților care susțin că vor face dezinsecția în următoarea perioadă.
"În perioada următoare, o comisie va evalua pagubele (suprafață, zona afectată, număr de fermieri) și vom face demersurile necesare”, precizează prefectul Alexandru Dan Munteanu, care spune că se vor acorda despăgubiri celor care dețin culturi afectate de invazia de lăcuste.
Cele mai afectate sunt culturile din localitățile Greci și Măcin.
După ce hectare întregi de porumb și grâu au fost distruse de secetă, acum insectele au mâncat tot ce se salvase din calea arșiței.
Autoritățile au întrunit comitetul de urgență și au decis să facă dezinsecție în zonele afectate.
Cele mai mari dintre insectele văzute aici au între 8 și 10 centimetri.
În doar câteva ore, lăcustele, indiferent de specie, pot devasta sute de hectare, devorând practic culturile agricole, iar în 24 de ore pot parcurge zeci de kilometri.