Inundații pe DN12, în județul Covasna
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov informează, luni seară, că pe DN12, între localităţile Sfântu Gheorghe şi Olteni, din județul Covasna, din cauza ploii căzute în ultimele ore, pârâul din apropierea drumului național a crescut foarte mult, inundând partea carosabilă.
În acest moment angajații Districtului Sfântu Gheorghe intervin pentru pentru reluarea circulației în condiții normale pe DN12 în zona localității Ghidfalău. Carosabilul a fost parțial inundat în urma unei ruperi de nori, iar șanțurile pentru evacuarea apelor pluviale nu au mai făcut față. Circulația se desfășoară îngreunat.
Probleme au fost și în localitatea Zălan, din cauza crengilor care au blocat podețele, nemailăsând apa să treacă. Primarul localității Bodoc, de care aparține satul Zălan, a declarat, pentru We Radio, că în zonă s-a intervenit cu utilajele pentru desfundarea podețelor, iar apele s-au retras de pe partea carosabilă, însă unul dintre drumurile comunale a fost afectat și va trebui refăcut. Citește continuarea pe realitateadecovasna.net.