MENIU

Inundațiile au făcut primele victime! O persoană a murit, iar alta este dată dispărută în Bacău

O persoană a decedat, iar o alta este dată dispărută în urma unei viituri care s-a produs, miercuri seara, pe pârâul Răchitiş din comuna Ghimeş-Făget, a declarat, joi dimineaţă ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Ionuţ Hâncu.

Potrivit acestuia, cele două persoane au fost luate de viitură, corpul neînsufleţit al uneia dintre ele, o femeie de 63 de ani, fiind descoperit în râul Trotuş, arată Agerpres.

"În urma căutărilor, la ora 5,00 dimineaţă, a fost găsită femeia în vârstă de 63 de ani, undeva în aval pe râul Trotuş. Căutările continuă pentru a găsi şi cealaltă persoană. Este vorba de un bărbat de aproximativ 73 de ani", a afirmat Hâncu.

Misiunea de căutare a victimelor s-a desfăşurat pe tot parcursul nopţii de miercuri spre joi, la ea participând peste 50 de angajaţi ai ISU, dar şi jandarmi şi poliţişti.

Viitura de pe pârâul Răchitiş a avut loc ca urmare a unei ploi puternice. Cele două persoane, soţ şi soţie, ar fi fost luaţi de ape în timp ce treceau cu o căruţă pârâul din localitate.

Localnicii au alertat autorităţile după ce au găsit căruţa ruptă în albia pârâului şi calul mort în aval de locul dispariţiei.

Mai multe articole despre:
Bacău inundaţii viitură murit