Întrebarea care se află pe buzele tuturor clienților de Uber: Ești obligat să porți centura pe bancheta din spate?
Legea rutieră stabilește că fiecare ocupant al mașinii este responsabil de purtarea centurii de siguranță. Astfel, atât șoferul și pasagerul din față, cât și ocupanții locurilor din spate sunt obligați să poarte centura de siguranță.
Centura de siguranță este unul dintre cele mai importante sisteme de protecție a pasagerilor și șoferilor unui autovehicul.
Conform legii, toți ocupanții unei mașini sunt obligați să poarte centura, indiferent că stau în față sau în spate. În caz contrar, riscă sancțiuni de sute de lei.
Amendă pentru centura de siguranță în 2024
Purtarea centurii de siguranță este impusă, prin lege, pentru toți șoferii care conduc o mașină pe drumurile publice.
Sancțiunea pentru șoferii și pasagerii care nu poartă centura de siguranță este cuprinsă între 2 și 3 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o penalizare cuprinsă între 330 și 495 de lei.
Rolul acestei centuri este de a proteja atât șoferul cât și pasagerii, în cazul producerii unui accident rutier.
Este obligatorie purtarea centurii de siguranță pentru pasagerii din spate?
Legea rutieră stabilește că fiecare ocupant al mașinii este responsabil de purtarea centurii de siguranță. Astfel, atât șoferul și pasagerul din față, cât și ocupanții locurilor din spate sunt obligați să poarte centura de siguranță.
Altfel, în cazul unui control în trafic, toți cei care nu folosesc acest dispozitiv de siguranță riscă să fie sancționați. Iar amenda se aplică individual, persoanei care e prinsă fără centură.
Ceea ce înseamnă că, de exemplu, dacă șoferul poartă centura, dar cei doi pasageri aflați pe bancheta din spate nu, atunci fiecare dintre cei doi pasageri va fi primi câte o sancțiune de 2 sau 3 puncte de amendă.
Legislația prevede, însă, mai multe excepții de la această obligație de a folosi centura de siguranță.
Ești obligat să porți centura în Uber, dacă ești client?
Regulamentul de aplicare a Codului Rutier stabilește mai multe excepții în ceea ce privește obligația de a utiliza centura.
Mai exact, nu sunt obligați să cupleze centura de siguranță:
- conducătorii de autoturisme, pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează;
- femeile în stare vizibilă de graviditate;
- conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
- persoanele care au certificat medical în care e menționată afecțiunea ce nu permite purtarea centurii de siguranță;
- instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăța să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.
Așadar, taximetriștii nu sunt obligați, atunci când transportă pasageri, să folosească centura de siguranță. Însă, legea nu face nicio referire la companiile de ridesharing, precum Uber, Bolt sau TaxiFy.
Ceea ce înseamnă că atât șoferii acestor vehicule, cât și pasagerii au obligația de a purta centura de siguranță.