MENIU

Intervenție salvatoare a doi polițiști. Au resuscitat un copil de 1 an și 6 luni și l-au dus de urgență la spital

Cei doi oameni au legii au intervenit cu profesionalism

Intervenție salvatoare a unor polițiști din Roman. Oamenii legii au intervenit rapid după ce au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 1 an și 6 luni nu mai respira. 

Subcomisarul de poliție Chirilă Cristian, din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională și Agent șef Enea Mugurel din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman au intervenit rapid după ce au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 1 an și 6 luni nu mai respira. 

Cei doi au început manevrele de resuscitare pe loc, aplicând masaj cardiac copilului.

După ce i-au stabilizat temporar starea, polițiștii au decis să-l transporte  la spital cu mașina de serviciu, pentru a-i oferi ajutor medical de specialitate cât mai repede.

Datorită intervenției prompte și profesioniste, copilul se află acum în afara oricărui pericol, iar medicii confirmă că viața sa nu mai este în pericol, a transmis IPJ Roman.

 

Mai multe articole despre:
interventie politisti copil resuscitat urgenta spital