Intervenție salvatoare a autorităților. Trei polițiști şi un luptător SIAS au salvat o femeie de la înec
Marți, doi polițiști de la Brigada Rutieră, aflați în timpul serviciului, și un luptător SIAS aflat în timpul liber, au reușit să salveze o femeie care se afla în apele râului Dâmbovița. Eforturile lor au inclus și inițierea manevrelor de resuscitare, până când femeia a fost preluată de o ambulanță SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Eroii zilei din București
Incidentul a avut loc în jurul orei 13:40, când polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere au observat o persoană plutind pe luciul apei râului Dâmbovița.
Conștienți de pericolul iminent, unul dintre polițiști a sărit imediat în apă, alături de un coleg din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), care se afla în zonă în timpul liber. Împreună, cei trei au reușit să scoată femeia din apă în scurt timp.
Odată ce femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost adusă pe mal, polițiștii au constatat că aceasta se afla în stop cardio-respirator. Alături de pompierii sosiți la fața locului, au inițiat imediat măsurile de prim ajutor. Femeia a fost resuscitată și preluată de o ambulanță SMURD, care a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Trei polițiști şi un luptător SIAS au salvat o femeie de la înec / Sursa foto - Poliția Română
Ce au transmis oamenii legii
Brigada Rutieră a oferit detalii suplimentare despre cei doi polițiști implicați în salvare. Adrian, unul dintre polițiști, a fost încadrat în luna aprilie a acestui an și este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina. Alexandru, celălalt polițist, a fost încadrat în decembrie 2021, din sursă externă. Amândoi fac parte din Brigada Rutieră și au demonstrat profesionalism și devotament în timpul acestei misiuni de salvare.
„Având în vedere pericolul evident în care se afla persoana, unul dintre poliţişti a sărit în apă împreună cu un alt coleg din cadrul S.I.A.S. (aflat în zona evenimentului, în timpul liber), în vederea extragerii persoanei din apă. Astfel, cei trei poliţişti, au reuşit într-un timp foarte scurt extragerea persoanei pe mal. Ulterior, s-a constatat faptul că este vorba despre o femeie de aproximativ 40 de ani, iar întrucât aceasta se afla în stop cardio-respirator, i-au iniţiat măsurile de prim ajutor de bază, împreună cu pompierii sosiţi la locul producerii evenimentului”, se arată în comunicatul transmis de polițiști.