Intervenție în forță în traficul din Capitală: un șofer BEAT a vrut să dea cu mașina peste polițiști
Un bărbat beat în vârstă de 50 de ani care a produs un accident în București, dar nu a oprit mașina și a fost urmărit în trafic, a fost reținut după ce a încercat să treacă peste polițiști cu mașina.
Intervenție în forță pe o stradă din Capitală. Un șofer urmărit în trafic după o tamponare a încercat să dea cu maşina peste polițiști. După ce au reușit să-l blocheze în trafic și să-l încătușeze, oamenii legii au constatat că șoferul de 50 de ani era și băut.
Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră au reținut joi un bărbat, în vârstă de 50 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului. Poliția Capitalei a transmis, sâmbătă, că accidentul a avut loc în 10 noiembrie 2023, în jurul orei 10.30.
Atunci, polițiști din cadrul Secţiei 24 Poliţie, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au recepționat pe stația de emisie-recepție, solicitarea unui echipaj din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, care se afla în urmărirea unui autoturism, după ce șoferul a fost implicat într-un accident rutier.
Întrucât autoturismul în cauză a fost observat de un echipaj din cadrul Secției 24 Poliție, s-a procedat la interceptarea și la încercarea de a-l opri în trafic, folosind semnalele acustice și luminoase, însă șoferul a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea.
"Ulterior, deși a fost oprit în dreptul unui imobil din Sectorul 5, șoferul a ignorat, și de această dată, dispozițiile polițiștilor, blocând portierele. Totodată, acesta a încercat să-și continue deplasarea, punând în pericol integritatea fizică a polițiștilor aflați lângă autoturismul său. Astfel, s-a procedat la spargerea geamului lateral al portierei stânga-față, moment în care șoferul a fost imobilizat și încătușat", au spus, sâmbătă, polițiștii rutieri.