MENIU

Intervenție haotică a poliției în cazul tânărului drogat din Capitală care a decedat. Un martor și tatăl bărbatului fac acuzații grave

Incident Capitală/Captură video

Au apărut noi imagini cu tânărul drogat din Capitală, care a murit la câteva zile după ce polițiștii l-au încătușat. Eduard ar fi agonizat 25 de minute cu cătușele la mâni, până când o ambulanță a ajuns să-l preia. Familia acuză agenții că l-au bătut crunt pe tânăr și nu au făcut nimic pentru a-l salva. Martorii spun ca intervenția oamenilor legii a fost una haotica.

Au apărut noi imagini cu Eduard, tânărul care ar fi fost grav rănit în urma intervenției polițiștilor.

Bărbatul avea 30 de ani, o iubită și era consumator de droguri. După ce ar fi consumat mai multe substanțe interzise, a început să se comporte straniu și se lovea de mașinile din parcarea blocului unde locuia, spun polițiștii.

Oamenii legii susțin că l-au fugărit, l-au încătușat și l-au pus pe asfalt. Martorii spun povestea unei intervenții haotice a poliției.

"Doar un singur domn polițist dintre cei șase vorbea și susținea cum că s-a lovit și a ajuns în situația în care era lovindu-se de o mașină. Când m-am apropiat, m-a întrebat dacă îl cunosc, și că s-a lovit de o mașină. De două ori a susținut asta. Că s-a lovit de o mașină și așa a ajuns în situația în care era. 25 de minute a durat până a venit salvarea. Polițiștii au sunat la salvare înainte și în timp ce el era jos", a declarat, pentru Realitatea PLUS, un martor, care a preferat sa-si pastreze anonimatul.

Părinții lui Eduard spun că, de fapt, tocmai polițiștii care trebuiau să-l salveze și să nu-l lase să își facă rău, l-au omorât. Camerele de corp ale acestora ar fi fost oprite în timpul intervenției.

"Ei l-au bătut cu sălbăticie și cruzime. Ei l-au adus în starea de comă, care a fost ireversibilă. Ei i-au provocat asta și filmările prezentate de ei sunt distorsionate", spune tatăl bărbatului.

La spital, medicii au constatat că tânărul a suferit o lovitură gravă la nivelul capului. Atât de gravă încât a fost nevoie de o operație de urgență pe creier. După intervenție, tânărul a intrat într-o comă profundă.

Tatăl susține că doctorii l-au anunțat că organismul fiului său va mai rezista doar câteva ore. Eduard a mai trăit, însă, vreme de patru zile, până când medicii au ajuns la concluzia că este în moarte cerebrală.