Intervenție diplomatică fără precedent a Vaticanului în Italia - legea împotriva homofobiei, contestată
Un proiect de lege care introduce pedepse pentru homofobie a fost contestat oficial de Vatican. Este o intervenţie diplomatică neobişnuită în problemele interne italiene, anunță cotidianul Corriere della Sera.
Proiectul de lege privind ”măsurile de prevenire şi combatere a discriminării şi violenţei pe motive de sex, gen, orientare sexuală, identitate de gen şi dizabilităţi”, prezentat de deputatul Alessandro Zan de la Partidului Democrat (centru-stânga), a fost aprobat în Camera Deputaţilor în noiembrie. În prezent, este dezbătut în Senat.
Proiectul prevede introducerea unor pedepse pentru actele de discriminare şi incitare la violenţă împotriva homosexualilor, lesbienelor, persoanelor transgender şi persoanelor cu dizabilităţi.
Pe 17 iunie, arhiepiscopul Paul Gallagher, însărcinat cu relaţiile Vaticanului cu alte state, i-a transmis ”o notă verbală” diplomatică ambasadei italiene pe lângă Sfântul Scaun.
Nota, care nu a fost semnată, susţine că anumite părţi ale proiectului de lege italian încalcă tratatul bilateral în vigoare între Italia şi Sfântul Scaun, punând sub semnul întrebării libertatea garantată a Bisericii Catolice în materie de organizare şi exercitare a cultului, precum şi libertatea de expresie acordată credincioşilor şi asociaţiilor catolice.
Prin urmare, proiectul de lege nu va scuti şcolile italiene catolice de obligaţia de a participa la activităţi pentru ziua naţională împotriva homofobiei. În nota diplomatică este exprimată îngrijorarea Sfântului Scaun în legătură cu faptul că legea ar putea conduce la urmăriri penale, potrivit Agerpres.
”Este un act fără precedent în istoria relaţiilor dintre cele două state. Nu există precedente, cel puţin publice”, notează cotidianul Corriere della Sera.
Sfântul Scaun şi Ministerul italian de Externe nu au oferit o reacţie la dezvăluirile făcute de presă.