Avertisment cumplit de la Interpol: 173 de jihadiști sunt pregătiți de atacuri kamikaze în Europa
Interpolul a realizat o listă cu 173 de militanți ai Statului Islamic care sunt antrenați să producă atentate sinucigașe în Europa pentru a răzbuna ISIS pentru înfrângerile suferite în Orientul Mijlociu.
Informațiile au fost primite de Interpol de la serviciile secrete americane care au obținut listele de pe fronturile de luptă contra ISIS din Siria și Irak, potrivit The Mirror.
Temerile agenției de luptă împotriva criminalității sunt că pericolul unor atacuri kamikaze este cu atât mai mare cu cât Statul Islamic este mai vulnerabil în Orientul Mijlociu.
Nu există dovezi că jihadiștii respectivi s-ar afla deja în Europa, însă avertismentul Interpol menționează faptul că "lupii singuratici pot călători internațional pentru a participa la activități teroriste".