Interlopi acuzați că "fac legea", la Iași! O întreagă familie a dormit în fața sediului poliției, de teamă să nu fie ucisă - Reacția autorităților
Situație incredibilă la Iași. Un bărbat a dormit cu toată familia în fața sediului Inspectoratului de Poliție, de teamă să nu fie ucis de o grupare mafiotă.
„Ce se întâmplă la Moțca este incredibil. Am ajuns să fim terorizați de o gașcă de 7-8 indivizi. M-au amenințat, mi-au spus că o să-mi violeze copiii, că o să mă omoare. Nu știu ce să mai fac. Am venit la miezul nopții în fața Inspectoratului de Poliție de la Iași cu tot cu copii, de frică să nu fim omorâți. Nu doar familia mea este terorizată de acești indivizi. Sunt mai multe familii care trec tot prin asta. Nu știu ce să mai fac, am depus plângere, am sunat la 112, am făcut tot ce s-a putut face, dar ei nu pățesc nimic”, a declarat bărbatul pentru bzi.ro.
„Aseară, nepotul meu a fost fugărit de indivizii ăștia. A fost trântit într-un șanț și lovit cu parul. I-au dat cu părul după cap. A fost dus la spital, la Pașcani, iar mai apoi a ajuns la Spitalul de Copii din Iași. Putea să fie mort băiatul asta. Eu ce spun nu spun așa, din imaginația mea. Mereu am vorbit pe probe. Avem înregistrări video, audio, dar degeaba”, a mai spus acesta.
Omul spune că nimeni nu ia măsuri deoarece membrii acesteia i-ar avea la mâna pe polițiștii locali.
„Ei spun prin comună că, atât timp cât șeful de post actual va rămâne în funcție, ei nu vor face o zi de pușcărie. Se aude că îl au la mâna pe șeful poliției de la Moțca cu o filmare. Se spune că l-au filmat când trăia cu o față. Acum, cu siguranță, ceva este la mijloc, dacă nimeni nu face nimic. Nu mai putem trăi așa.
Pe noi, dacă ne prind ăștia, ne omoară. Am ajuns să mergem către casă cu o mașină de poliție în față și cu una în spate. Nu înțeleg de ce nimeni nu face nimic. Oamenii ăștia au distrus magazine, au spart case, au făcut toate nenorocirile și niciodată nu au pățit nimic. Nu știu cum se poate așa ceva. Noi am renovat casă mamei noastre. Am băgat cred că 50-60 de mii de euro acolo. Au distrus-o. Au scos geamurile din ea, au băgat animale acolo, au stricat tot. Noi nici nu putem merge acolo că ne omoară gașcă asta”, a arătat bărbatul.
„La nivelul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, că urmare a unei sesizări depuse, la dată de 17.07.2023, de către un bărbat care a reclamat faptul că mai mulți tineri pe care îi cunoaște i-au adresat amenințări cu acte de violență. De asemenea, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente, că urmare a unei agresiuni ce ar fi avut loc pe rază comunei Cristești, la dată de 24.07.2023, când un tânăr ar fi fost lovit de alți trei tineri.
Din dispoziția conducerii IPJ Iași, activitățile de patrulare au fost intensificate pe rază satului Boureni, pentru a preîntâmpina orice acte de tulburare a ordinii și liniștii publice și pentru a interveni cu fermitate, dacă situația o va impune”, a precizat Anca Vijiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași pentru BZI.