INTERCEPTĂRI în DOSARUL SILICOANELOR: "Las’ că factură nu dau. Nici la spital, nici la clinică"
Procurorii au publicat referatul privind propunerea măsurii de arestare preventivă în cazul medicilor de la Spitalul de Arşi, din Capitală. Medicii şi asistentele au fost monitorizaţi mai multe luni de procurorii de la Parchetul Capitalei. Dosarul cuprinde sute de interceptări telefonice între medici şi pacienţi. Medicii ar fi cerut mită între 450 şi 3.500 de euro.
Medicii şi asistentele de la Spitalul de Arşi din Capitală au fost monitorizaţi mai multe luni de procurorii de la Parchetul Capitalei.
La dosar sunt sute de interceptări telefonice între medici şi pacienţi, precum şi nenumărate convorbiri purtate de asistele medicale, care se ocupau de agendele cu şpăgi pentru doctori.
Pacientele erau dispuse să plătească chiar şi câte 4.000 de euro pentru o rinoplastie făcută în spital.
M.P.: În primul şi-n primul rând îmi doresc foarte mult să-mi fac implant cu silicon, aşa.
DR. I.: Aşa.
[…]M.P.: Aşa şi la ce preţ este, la dvs. pe pagină nu scriu preţurile?
DR. I.: Da, nu la mine nu sunt scrise. A, păi iarăşi este foarte greu să vă spun un preţ exact, trebuie mai întâi să vă văd, trebuie să văd dacă aveţi nevoie şi de ridicare, depinde şi de implantul pe care-l folosim rotund, anatomic, şi de firmă. E greu să vă spun aşa, dacă vreţi pot să vă dau un preţ aproximativ.
M.P.: Da, vă rog din suflet.
DR. I.: Deci, de exemplu cu implante rotunde M………. sau M……….., sunt cele pe care le folosesc eu şi care sunt cele mai bune este în jur de 2.500 euro, incluzând operaţie, anestezie, medicamente, spitalizare, analizele, toate controalele post operatorii şi implantele.
M.P.: Şi ce mai vroiam să vă întreb. Am mai sunat undeva şi mi s-a spus că trebuie să-mi fac analizele de acasă, că… o întreagă nebunie.
DR. I.: Nu trebuie să le faceţi acasă, le facem la noi în spital, veniţi, vă văd, vă explic ce trebuie să faceţi, este greu să vă spun prin telefon.
...
Asistentele medicale erau cele care intermediau şpaga primită de la paciente. Interceptările telefonice din dosar arată că tot ele făceau reclamă operaţiilor din Spitalul de Arşi pentru că erau mai ieftine.
I.A.: Și așa ca și cost al operației per total...asta m-ar interesa...cât ar fi?
DR. B.: Cu spitalizare cu tot și cu implante cu tot...2500 de euro. Implante rotunde.
I.A.: Îhî. E destul de mult.
DR. B.: Dar pe la cât vă așteptați sau la cât?
I.A.: Da, undeva credeam gen 1800-2000 de euro. Ceva de genul.
DR. B.: Păi vă alegeți niște implante mai...cum sunt astea de la A. dacă vreți, vă operați la spital...
I.A.: Păi la spital aș vrea că...
DR. B.: La spital este mai ieftină spitalizarea decât la privat. La spital este 300 de euro taxa de spitalizare, la privat e 500, da? Scutiți 200 de euro.
I.A.: Știam că la spital sunt prețurile mai mici decât la privat și d-aia...că am fost și la privat și erau undeva la 2800-3000 și ceva.
DR. B.: Da, așa sunt prețurile, să știți, la privat. Nu e nimica exagerat sau anormal.
...
P.: Nu, stați o zi internată, nu își au rostul, restul stați liniștită. Unde locuiți?
N.M.: Eu sunt de la …………, dar pot sta la prietena mea.
P.: Stați la prietena dvs că nu are niciun sens să stați în spital să plătim ăsta degeaba. Nu își are rostul că de obicei pacienții nu îi țin în spital decât o zi. De ce? Spitalul nu e niciodată curat. Spitalul întotdeauna în toată lumea asta e cu tratamente cu antibiotic și astea nu fac bine microbilor. Pacientul se vindecă mai bine acasă. Nu vorbesc numai de asta, vorbesc despre orice operație facem. De obicei pacientul nu stă în spital, oriunde în lumea asta nu stă mai mult de o zi. Decât dacă sunt complicații, dacă sunt probleme intr-adevăr stai ca să știi sigur că o să fi totul bine, dar altfel nu-și are rostul. Dar de principiu stați 24 de ore. Dacă e nevoie, stați două zile, dar mai mult nu-și are rostul că una e să te duci să stai liniștită, decât să stai să…vrând-nevrând ești în spital, nu ești acasă, ca să zic așa. Mai repede te simți bine acasă.
N.M.: Da, da.
P.: Deci nu vă țin mai mult, nu-și are rostul. De obicei ținem două zile când facem burtă, când facem astea...scoatem…m-ați înțeles?
N.M.: Lipo…
P.: Lipo…la lipo încă nu e nevoie, la lipo dau drumul cam la 24 de ore, dar abdominoplastie în care scoatem șorț abdominal, scoatem multă piele, facem alte d-astea, la astea se stă mai mult.
N.M.: Da. Și la sâni ce…cum faceți operația?
...
Medicii discutau între ei despre operaţiile pe care le făceau ilegal în spital şi recunoşteau că niciodată nu dădeau factură.
P.B.F.: Da, iubire.
P.S.: Ce faci?
P.B.F.: Uite citeam şi eu pe forumul ăsta.
P.S.: Şi?
P.B.F.: Şi…e nişte imbecile care acuma au căşunat pe A..
P.S.: El e cel mai bun.
P.B.F.: Da. Trei mii euro la spital frate. Şi vroiam să intru şi eu acuma să le întreb: Şi cum proce…cum primiţi factura?
P.S.: Las’ că factură nu le dau nici eu, stai liniştită.
P.B.F.: La spital?
P.S.: Nici la spital, nici la clinică, aşa că…
P.B.F.: Hai mă lasă…
P.S.: Păi da iubire, ăsta e adevărul.
...
O.C.: Bună ziua! Mă scuzaţi că vă deranjez, am şi eu o întrebare: dacă puteţi să-mi spuneţi şi mie cât m-ar costa o rinoplastie?
B.I.C.L.: Păi, depinde unde vreţi să vă operaţi.
O.C.: Adică, unde?
B.I.C.L.: Dacă vreţi la privat sau la stat, la spitalul public.
O.C.: Sinceră să fiu aş prefera la stat, ca să fie mai ieftin, pentru că nu dispun de chiar foarte mulţi bani!
B.I.C.L.: La spitalul public?
O.C.: Păi, spuneţi-mi dumneavoastră cât m-ar costa şi la stat şi la privat, ca să-mi dau eu seama, aşa.
B.I.C.L.: La spitalul public este 1200 de euro şi la privat 1500.
O.C.: Am înţeles. La spitalul public, adică, la Spitalul de Arşi, cum îl ştim noi. Nu?
B.I.C.L.: Da, da.
O.C.: Şi această sumă de 1200 de euro se încadrează? - că sunt tot felul de situaţii: dacă este necesară operaţia de deviaţie de sept, dacă este necesară să fie deschisă- închisă… Sau e 1200 orice ar fi? Cum…?
B.I.C.L.: În principiu, cam orice. […]
...
Pacientă: V-am sunat mai devreme, ăăă… în legătură cu o operaţie, mă interesează la dumneavoastră, dacă îmi puteţi spune cât m-ar costa o labioplastie? La spital?
G.F.: Patru sute… patru sute cincizeci de euro!
Pacientă: Patru sute cincizeci de euro, am înţeles că mă…
G.F.: Da! Cu tot!
Pacientă: Mă gândeam că… na… la spital ar fi… mai ieftin decât la… clinicile… private.
G.F.: Da! La clinicile private operez cu nouă sute!
Pacientă: Oau!
G.F.: Păi cât aţi vrea mai ieftin?
Pacientă: Da, ştiu, da’ eu am reuşit să strâng doar… două sute şi ceva de euro!