MENIU

Întâlniri restrânse și restricții de circulație în Spania, de Crăciun și Revelion

Întâlniri restrânse și restricții de circulație în Spania, de Crăciun și Revelion

Autoritățile din Spania nu vor relaxa măsurile necesare pentru combaterea pandemiei în perioada sărbătorilor de iarnă. Ministrul Sănătății a anunțat că la întâlnirile de familie vor putea participa cel mult zece persoane, inclusiv copii, și că cetățenii se vor putea deplasa între regiuni doar în unele situații. 

Restricțiile privind reuniunile vor fi valabile în perioadele 24-25 decembrie şi 31 decembrie-1 ianuarie, a precizat ministrul Salvador Illa.

Din 23 decembrie până pe 6 ianuarie, deplasările între regiuni vor fi permise pentru necesităţi esenţiale sau pentru ”a face o vizită sau a celebra o zi de sărbătoare cu familia”, precizează Agerpres. În funcție de evoluția pandemiei, excepțiile privind deplasările ar putea fi limitate la anumite zile. 

Ministerul Sănătăţii a precizat că vor fi interzise ”evenimentele neesenţiale cu aflux important de persoane” și a recomandat evitarea ”manifestărilor fizice de devoţiune sau cele tradiţionale”.

În Spania continentală, restricţiile nocturne de circulaţie în Spania continentală vor putea fi relaxate în unele regiuni până la ora 01:30 de Crăciun şi Revelion. În prezent, în funcție de regiuni, restricțiile în regiunile respective de la 22:00 sau de la miezul nopţii. 

Spania este una dintre cele mai afectate țări europene de pandemie, cu un bilanț care depășește 1,68 milioane de cazuri Covid-19 și 45.785 de decese.