Întâlnire la nivel înalt: Președintele Iohannis îl primește, luni, la Palatul Cotroceni, pe omologul său polonez, Andrzej Duda
Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi luni, 10 mai 2021, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Polone, domnul Andrzej Duda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în țara noastră la invitația Președintelui României, informează un comunicat de presă publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Potrivit sursei citate, vizita Președintelui Poloniei are loc în contextul aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenției de Alianță Defensivă între Regatul României și Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relației bilaterale.
Discuțiile cu Președintele Poloniei se vor concentra pe modalitățile de dezvoltare și aprofundare ale Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a fi examinată, în acest scop, cooperarea în plan securitar, în cel regional, precum și în plan internațional. Parteneriatul Strategic, instituit în octombrie 2009 și reînnoit în martie 2015, la nivel de șefi de stat, oferă un cadru cuprinzător de cooperare, încurajând o dezvoltare susținută a relațiilor româno-polone în ultimii ani.
O atenție sporită va fi acordată dimensiunii de securitate, care a crescut substanțial în relevanță în ultimii ani, dialogul pe această temă generând beneficii reciproce pentru ambele țări, pentru regiunea noastră și pentru Alianța Nord-Atlantică. În acest context, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relația bilaterală, în cadrul Formatului București (B9), în pregătirea Summitului B9 care va avea loc la Bucureşti în cursul aceleași zile, precum și în cadrul NATO, în perspectiva Summitului aliat din luna iunie.
Vor fi abordate, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două țări, în condițiile în care Polonia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, schimburile comerciale însumând, în anul 2020, în pofida pandemiei, peste 7 miliarde de euro. Vor fi avute în vedere stimularea investițiilor reciproce și aprofundarea cooperării sectoriale.
Din perspectiva Inițiativei celor Trei Mări, va fi discutată implementarea proiectelor strategice de interconectare regională, cu accent pe proiectele promovate în comun de România și Polonia, care conectează Nordul și Sudul regiunii, respectiv Rail2Sea și Via Carpathia.
În privința relațiilor cu Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, vor fi abordate situația regională de securitate, precum și dinamizarea și substanțierea Parteneriatului Estic în pregătirea Summitului acestuia din acest an.
Marți, 11 mai 2021, Președintele României și Președintele Poloniei vor participa la ziua distinșilor vizitatori a exercițiului militar „Justice Sword 21”, care se desfășoară la Poligonul Smârdan și la care Polonia participă cu forțele și mijloacele tehnice desfășurate în țara noastră, în cadrul Prezenței Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaționale NATO de la Craiova.
Exercițiul are ca obiectiv verificarea capacității structurilor participante de a executa acțiunile și măsurile stabilite prin documentele de planificare și modul de realizare a sprijinului acordat de România pentru forțele și echipamentele militare care tranzitează teritoriul național, mai artă comunicatul de presă.