MENIU

Întâlnire între Petre Tobă și ambasadorul Israelului în România! Ce au discutat oficialii

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a avut marți, 23 februarie, o întrevedere cu ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash, ocazie cu care cei doi oficiali au subliniat cooperarea foarte bună existentă la nivelul autorităților româno-israeliene în domeniul securității, cu accent pe prevenirea și combaterea criminalității.

"Cu acest prilej, cei doi oficiali au subliniat cooperarea foarte bună existentă la nivelul autorităților româno-israeliene în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii. Discuțiile au urmărit identificarea posibilităţilor de intensificare a cooperării poliţieneşti și a schimbului de informații, precum și aspecte punctuale ale cooperării din competența celor două ministere de resort", se arată într-un comunicat remis de MAI.

Totodată, au fost trecute în revistă viitoarele acțiuni bilaterale, precum și perspectivele încheierii Acordului bilateral în domeniul securităţii şi ordinii publice.

Ministrul afacerilor interne și Ambasadorul Statului Israel la București au discutat de asemenea despre cooperarea și schimbul de bune practici în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.

Mai multe articole despre:
MAI Ministerul de Interne Petre Tobă