Întâlnire de urgență Dăncilă-Tăriceanu la Guvern
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi secretarul general al partidului Daniel Chiţoiu au fost miercuri dimineață la Palatul Victoria pentru discuţii cu premierul Viorica Dăncilă şi cu alţi lideri ai PSD, printre care și șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Întâlnirea dintre șefii PSD și ALDE a avut loc în contextul în care mai e doar o zi până când expiră interimatele la trei dintre ministerele din Cabinetul Dăncilă.
Președintele Klaus Iohannis a promis că va da un răspuns în următoarele zile cu privire la propunerile primite.
Printre social-democraţii prezenţi la această întâlnire s-au aflat preşedintele executiv interimar Paul Stănescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Întrevederea a avut loc înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD în care urmează să se discute mandatul cu care delegaţia social-democrată va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, de miercuri, de la Palatul Cotroceni.
După vizita la Palatul Victoria, delegaţia ALDE a mers la consultări la Cotroceni, cu președintele Iohannis.