MENIU

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 se DESFIINȚEAZĂ. Ce partid s-a opus proiectului

Institutul Revoluției Române se desființează

Senatul a votat, luni, proiectul inițiat de Guvern care prevede desființarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Din conducerea institutului fac parte Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu.

Proiectul, avizat favorabil și de Comisia juridică din Senat, a primit 84 de voturi ”pentru” și 54 ”împotrivă.”

La dezbateri, social-democrații au anunțat că nu susțin desființarea Institutului și au propus schimbarea legislației de funcționare.

”După propunerea de vot a unei legi de desfiinţare a Institutului pentru Cercetările Avansate ale Civilizaţiei Levantului, avem acum lege pentru desfiinţarea IRRD. (...) Avem acest institut de 16 ani, cu certitudine sunt 16 ani care necesită reforme şi în institute de cercetare, şi nu înţelegem de ce nu corectăm o lege care ni se pare depăşită, de ce nu punem noi proceduri de lucru ale acestui institut care este singurul dedicat cercetării, studiului a ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 în România. Avem încă lucruri neştiute despre Revoluţie şi nu văd raţiunea pentru care un asemenea institut, în loc să fie adus la zi, să fie desfiinţat. Este un mod rău de a face politică, este un mod care duce spre revanşă şi răzbunare şi în niciun caz pentru mersul înainte al societăţii. Vom vota contra acestei propuneri”, a declarat senatorul PSD Lucian Romaşcanu

Senatoarea PNL Alina Gorghiu le-a cerut parlamentarilor să aprobe desfiinţarea institutului pentru că ”a produs exclusiv un act de ipocrizie şi impostură ştiinţifică”.
”O scrisoare deschisă a fost remisă presei din partea Societăţii din Timişoara, a Asociaţiei Revoluţionarilor Fără Privilegii şi din partea Fundaţiei Gheorghe Ursu. Aceşti oameni, care cunosc foarte bine fenomenul Revoluţiei şi ce s-a întâmplat în 1989, spun un singur lucru despre acest institut - că a avut un efect minor, dar neconvingător, că, din păcate, ce a produs acest institut a fost exclusiv un act de ipocrizie şi impostură ştiinţifică, pentru că a pretins studierea represiunii şi a scos lucrări şi studii despre fapte evidente care au produs moartea a peste 1.000 de români, fără ca măcar, instituţional, să-i numească pe aceşti autori ai crimelor”, a susţinut Gorghiu.

Și senatorul USR-PLUS Cristi Berea s-a pronunțat în favoarea desființării IRRD, care l-a calalogat drept ”o fraudă financiară” şi ”o ticăloşie morală, care nu a produs nimic relevant pentru cercetarea din România”.
”În cazul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, avem de-a face cu o fraudă financiară, precum şi cu o ticăloşie morală. Institutul, condus de inculpatul Ion Iliescu şi de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în Dosarul Revoluţiei din 1989 pentru infracţiuni contra umanităţii, a fost un institut de mistificare a adevărului despre Revoluţie. Ion Iliescu a putut fi reales preşedinte de trei ori, pentru că nu am aflat cum au decedat peste 1.000 de oameni. (...) Institutul nu a produs nimic de valoare sau relevant pentru cercetarea din România, cu atât mai puţin, despre evenimentele din 1989. Exista o singură cercetare care a studiat în detaliu ce s-a întâmplat atunci, cercetarea s-a materializat în peste 3.000 de volume de documente şi un rechizitoriu de 250 de pagini. Haideţi să aflam adevărul despre ce s-a întâmplat la Revoluţia din Decembrie 1989 de la Justiţie, nu de la Ion Iliescu”, a spus senatorul. 

Proiectul pentru aprobarea OUG nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989 şi pentru abrogarea legii de înfiinţare a institutului a revenit în dezbatere la Senat, după ce forma trimisă la promulgare cu titlul ”Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea IRRD 1989” a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate, formulată de Executiv, cu obiecţii respinse de CCR, dar şi al unei cereri de reexaminare din partea Preşedintelui Klaus Iohannis. Șeful statului argumenta că institutul nu a reusit să-și dovedească utilitatea, ci ”a generat, prin activitatea sa și contrar obiectivului sau stabilit prin lege, numeroase tensiuni și controverse în spațiul public”.
”Considerăm că soluţia adoptată de Parlament în sensul respingerii ordonanţei de desfiinţare a IRRD 1989 trebuie reanalizată, în condiţiile în care acest institut şi-a dovedit de-a lungul timpului ineficienţa. În acest sens, apreciem că soluţia legislativă de aprobare prin lege a OUG nr. 91/2019 ar fi în total acord cu prerogativele de control parlamentar conferite de legiuitorul constituant Parlamentului. (...) Din această perspectivă, decizia de a remedia cheltuirea ineficientă de fonduri publice prin desfiinţarea instituţiilor care nu servesc scopului pentru care acestea au fost create reprezintă nu numai o atitudine consonantă cu rolul conferit Parlamentului prin Legea fundamentală - aceea de organ reprezentativ suprem al poporului român -, ci şi o probă de ataşament al parlamentarilor, în exercitarea mandatului, faţă de interesele cetăţenilor, precum şi o dovadă de autentică moralitate", se explica în cererea de reexaminare a şefului statului.

Practic, institutul ar trebui să analizeze ceea ce s-a întâmplat la Revoluția din 1989. În decembrie 2019, Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a adoptat o OUG pentru desființarea lui.

Senatul este cameră decizională, astfel că legea va fi trimisă Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.