MENIU

Instituțiile statului au cumpărat măști false în timpul pandemiei – Stenograme din dosar

Sursa foto: Pixabay

Aproape toate instituțiile statului au ajuns în pandemie să cumpere măști neconforme de la două firme. Este vorba despre o firmă care aducea măști din China, și alta paravan, care l-a angajat pe „Dan Cioară”, un personaj controversat din Capitală, ca să dea mită funcționarilor statului pentru a le debloca afacerile. Fără să știe că sunt înregistrați, șefii firmei își făceau inclusiv planuri de risc: dacă vor fi prinși, „oricum luăm cu suspendare”, își spuneau aceștia. 

Emilian Ionuț Ilie, șeful unei firme care aducea măști din China a aranjat cu o firmă paravan, deținută de Sorin Silvestru, să angajeze un interpus care să le dea șpagă vameșilor din Portul Constanța. Mituitorul era un om de afaceri controversat din București, Daniel Neacșu, zis „Dan Cioară”. El trebuia să facă totul pentru ca măștile de protecție false să pătrundă pe piața românească.

La un moment dat, îngrijorați că vameșii corupți au fost prinși într-un alt dosar DIICOT, șefii firmelor și-au făcut planul de rezervă. Discuțiile au fost surprinse ambiental de procurori și se află în documentele consultate de Libertatea la Tribunalul București.

SILVESTRU: Dacă vameșii au luat cash, crezi că sunt idioți să spună? Doar dacă au fost amprente pe bani, altfel nu o să spună nimeni chestia asta.

NEACȘU: Așa zic și eu, că doar nu or fi tâmpiți.

NEACȘU: Eu am mai fost pe la pârnaie. Cum și tu ai mai fost, că mi-ai zis că ai mai fost…

SILVESTRU: (…) Ă… eu am doar… 24 ore… Am avut NUP (n.r. neînceperea urmăririi penale)

SILVESTRU: Dan, eu pot să-mi asum, pentru că știu că orice s-ar întâmpla, mai mult de suspendare nu pot să-mi iau. Sunt la prima abatere, n-am fapte, am 20 de ani de muncă pe cartea de muncă, deci pe mine n-o să mă condamne nimeni pentru așa ceva.

NEACȘU: Știi unde se duce asta dacă e cu vameșii ăștia, și ei se sparg? Dare și luare de mită!

SILVESTRU: Da, știu, dar chiar și cu chestia asta am vorbit cu avocați. Mi-au zis oamenii: „Bă, tu, în cel mai rău caz, riști un 1-2 ani cu suspendare”. Până la urmă, la 40 de ani, că iau 2 ani cu suspendare (...) îi iau și cu asta, basta!

Sursa: Libertatea

Sorin Silvestru, șeful firmei care are deja probleme cu legea, îi povestește lui Dan Cioară că mai are un dosar penal și-l roagă să intervină la nivel înalt, pentru a fi clasat, lăsând să se înțeleagă că e dispus să ofere bani în acest sens.

O lună mai târziu, se găsește un polițist care poate să vorbească cu ofițerul care se ocupă de dosar. Silvestru oferă 2.000 de euro ofițerului ce urma să-l scape de dosar. Planul nu a mers, iar azi, după un an și jumătate de la tentativa de închidere a dosarului abia a fost trimis la DNA.

În timpul pandemiei, firma cu măști din China a vândut produse sanitare oricui. S-a ajuns inclusiv la Ministerul Justiției, Inspectorate Județene de Poliție, Poliție Locală sau Unități Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Înainte de pandemie, firma, care avea un singur angajat în 2020, se ocupa de consultanță. 

Mai multe articole despre:
masti false pandemie