MENIU

Instanța supremă analizează dacă vor fi introduse limite pentru consumul de substanțe psihoactive la volan. Care este miza deciziei ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție decide, astăzi, dacă vor fi introduse limite pentru substanțele psihoactive consumate de șoferi, la fel ca în cazul alcoolului. În timp ce ministrul Justiției vrea „toleranță zero”, un criminolog atrage atenția asupra potențialului uriaș de pedepsire a șoferilor nevinovați dacă pragurile nu vor fi introduse.

În prezent, orice șofer depistat de testele antidrog confirmate apoi de teste de sânge riscă să un dosar penal pentru orice cantitate de orice fel de substanță în sânge. Au fost înregistrate cazuri de fals pozitiv cauzate chiar de medicamente banale pentru răceală.

„Impunerea acestor limite asigură faptul că doar șoferii cu adevărat drogați vor fi pedepsiți. Nu mai umplem instanțele și birourile procurorilor cu zeci de mii de cazuri, ci lăsăm să se axeze doar asupra șoferilor care reprezintă cu adevărat un pericol”, a explicat criminologul Vlad Zaha, citat de ziare.com. Parchetul General nu susține însă ideea, invocând combinațiile de diverse substanțe psihoactive care ar putea avea efecte cumulate față de cantitățile infime din fiecare substanță și varietatea substanțelor etnobotanice. 

Criminologul spune însă că cele mai multe dinte acestea nu sunt depistate de testele poliției rutiere. 

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, s-a declarat ferm împotriva oricărui prag pentru substanțele care pot afecta șoferii la volan.

„Nu este de acceptat ideea de praguri când vine vorba de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. Un om la volan care a consumat substanţe este un pericol. Toleranţă zero! Legiuitorul asta a vrut să transmită prin textul de lege prin care a incriminat conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.