Inspectorul de la Administraţia Fondului pentru Mediu arestat pentru mită, trimis în judecată
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Hannelore Andrea Burcuș-Săvulescu, referent cu atribuții de inspecție fiscală în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului întocmit de oamenii legii, începând cu data de 23 noiembrie 2015, o societate comercială din județul Alba a făcut obiectul unei inspecții fiscale din partea Administrației Fondului pentru Mediu, din echipa de control făcând parte și inculpata Hannelore Andrea Burcuș Săvulescu.
La data de 15 martie 2016, Hannelore Andrea Burcuș Săvulescu s-a deplasat singură la sediul societății respective, unde, în contextul unor discuții privind concluziile provizorii ale controlului și deficiențele constatate, i-a explicat omului de afaceri că, prin calcule, poate scădea cuantumul obligațiilor fiscale de la 761.000 lei la 338.000 lei dacă primește 10% din diferența astfel calculată. În concret, inspectorul fiscal a pretins suma de 42.300 lei, plătibilă în două tranșe: una pe loc, cealaltă la încheierea procesului-verbal de control.
În cursul zilei de 15 martie 2016, Hannelore Andrea Burcuș Săvulescu a primit de la denunțător suma de 20.000 lei, urmând ca diferența să-i fie înmânată ulterior.
La data de 29 martie 2016, potrivit celor convenite, inculpata a mai primit 10.000 lei, în același scop, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.