Inspectorii OPC au descoperit multe nereguli în halele centrale din Ploieşti
În halele centrale din Ploieşti îşi desfăşoară activitatea zeci de agenţi economici. Fiecare cu ciudăţeniile lui.
Inspectorii au descoperit şi probleme cu marfa murdară. Ouăle de exemplu erau pline de pământ. Nici cu preţurile nu au fost toate lucrurile în regulă.
Inspectorii au fost indignaţi cel mai mult de mizeria de pe alimente.
"Nu există nici un fel de protecţie astfel încât cei care trec prin jur pot pune mâna sau să treacă, să scuipe sau să cadă tot felul de produse străine de natura produsului iniţial", a declarat Alexandru Cârdei, inspector OPC Prahova.
În urma controlului, cinci agenţi economici au primit amenzi cuprinse între trei şi patru mii de lei.