Inspecţia Judiciară: Nu au fost găsite "disfuncţii" în dosarele procurorului Negulescu
Inspecţia Judiciară a întocmit un raport privind activitatea lui Mircea Negulescu la DNA Ploieşti, concluziile documentului fiind că "nu au fost identificate disfuncţii care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor", notează Mediafax.
"La nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti nu au fost identificate disfuncţii, privind exerciţiul atribuţiilor profesionale în cauze penale sau manifestări ale procurorului ..., care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor, în timp ce acesta a activat în cadrul acestei structuri de parchet", se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.
Obiectivele controlului au constat în verificarea existenţei la nivelul serviciului a unor date şi informaţii cu privire la eventuale disfuncţionalităţi privind activitatea procurorului dar şi determinarea modului în care, la nivelul serviciului, a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională şi conduita procurorului.
Totodată, inspectorii au vizat identificarea eventualelor probleme semnalate, la nivelul serviciului, în activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor şi de rezolvare a sesizărilor cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către procurorul Negulescu, determinarea modului în care au fost realizate, la nivelul serviciului, îndrumarea şi controlul activităţii desfăşurate de acesta şi identificarea măsurilor întreprinse de conducerea serviciului pentru preîntâmpinarea evoluţiei cazului privindu-l pe procurorul Mircea Negulescu.
Mircea Negulescu a activat la DNA Ploieşti din august 2015 până în februarie 2017, perioadă în care conducerea structurii de parchet "nu a identificat date şi informaţii cu trimitere la eventuale disfuncţionalităţi privind exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi standardele de conduită specifice profesie de magistrat privindu-l" pe acesta.
Mai mult, conform unei note a şefului DNA Ploieşti, Lucian Onea, înainte ca Negulescu să vină la DNA, au fost identificate elemente care au subliniat că acesta „Este un bun anchetator, o persoană corectă, imparţială şi care are o conduită morală corespunzătoare”.
Referitor la o audienţă acordată pe 15 decembrie unei persoane, Mircea Negulescu ar fi anunţat conducerea că a fost ameninţat.
"Cu ocazia discuţiilor purtate i-a adresat ameninţări procurorului, afirmând că vor împărţi pachetul la Penitenciarul Mărgineni în baza unor înregistrări autorizate chiar de procuror, din care ar reieşi că ar fi acordat protecţie unei persoane cercetate. Ameninţarea a fost făcută în contextul în care ... i-a reproşat că a lăsat nesoluţionate două cauze pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la momentul la care şi-a început activitatea Ia Direcţia Naţională Anticorupţie, situaţie care a determinat arestarea sa de către unitatea de parchet menţionată", se arată într-o notă a lui Lucian Onea.
Şeful DNA Ploieşti a precizat că Negulescu i-a relatat cele întâmplate, iar el i-a cerut să nu mai aibă legături cu persoana respectivă.
"Acesta mi-a spus că îl cunoaşte de multă vreme şi că nu există nicio legătură între ei care s-ar putea circumscrie vreunei fapte prevăzută de legea penală. ... mi-a mai spus că ... consideră că arestarea lui s-a datorat duşmăniei pe care o poartă procurorului conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, situaţie în care procurorul i-a comunicat lui ... că, dacă el crede acest lucru, poate să facă un denunţ împotriva lui şi atunci va fi pus în libertate", a spus şeful DNA Ploieşti.
După apariţia în presă a înregistrărilor cu Negulescu, Lucian Onea, şeful DNA Ploieşti, i-a solicitat să demisioneze.
"În perioada 15 ianuarie 2017-10 februarie 2017 am fost plecat la un curs de specializare în S.U.A., întorcându-mă la serviciu pe data de 13 februarie 2017. În seara zilei de 14 februarie 2017 a început o campanie de presă agresivă împotriva procurorului ..., fiind adusă la cunoştinţa publicului înregistrarea unei convorbiri atribuită procurorului, pretins avută cu soţia lui .... Am luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul acesteia în seara zilei de 14 februarie 2017 şi arăt că am fost extrem de surprins de cele aflate, întrucât anterior nu identificasem nimic care să devoaleze un astfel de comportament al procurorului, mai ales pentru faptul că îi solicitasem în mod expres să nu mai aibă nici un fel de legătură cu ...În ziua de 15 februarie 2017, urmare unei discuţii purtată cu Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, i-am solicitat procurorului ... să formuleze o cerere de încetare a activităţii sale în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a nu fi periclitată imaginea instituţiei", potrivit lui Onea.
În replică, Negulescu ar fi susţinut că este o victimă a unor persoane pe care le-ar fi cercetat.
"La acel moment procurorul ... mi-a spus că a purtat acea discuţie cu soţia lui ... pentru a o convinge că nu este vinovat de faptul că soţul său se află în stare de arest preventiv, deşi îi este reproşată această situaţie", se arată în raportul IJ.
Mircea Negulescu a demisionat de la DNA şi din magistratură. În privinţa demisiei din magistratură, procurorii CSM au respins cererea, pentru ca acesta să fie judecat pentru mai multe abateri disciplinare constatate ca urmare a apariţiilor unor informaţii în mass-media. Cele mai recente informaţii se referă la Andreea Cosma, deputat şi fiica fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cozma, pe care magistratul ar fi curtat-o deşi o ancheta.
Deputatul PSD Andreea Cosma a afirmat, miercuri, că procurorul Mircea Negulescu i-a făcut avansuri, iar atunci când le-a refuzat, magistratul a ameninţat-o că o va trimite la închisoare, odată cu tatăl său, Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova, şi fratele său, fostul deputat Vlad Cosma.