INSP: Aproximativ 4000 de cazuri de infectare cu varianta Delta într-o singură săptămână! Rata de infectare de 90% - DOCUMENT
Până la data de 31 octombrie au fost confirmate 3.947 de cazuri de infectare cu varianta Delta a COVID-19, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cunoscută în trecut drept varianta indiană, Delta ( B.1.617.2) este mai transmisibilă și mai contagioasă decât variantele anterioare, și aici vorbim despre Alfa (B.1.1.7), descoperită în Marea Britanie, Beta (B.1.351), descoperită în Africa de Sud și Gamma (P.1), depistată în Brazilia/Japonia.
Informarea privind cazurile de COVID-19 confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC) arată că, până la data de 31 octombrie, au fost raportate la INSP - CNSCBT 6.308 de secvenţieri de la laboratoarele Institutului Cantacuzino, Institutului "Matei Balş", MedLife, Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava, Institutul de Virusologie "Ştefan S. Nicolau", CRGM al SCJU Craiova, "Pro Vitam" Sfântu Gheorghe.
Astfel, până la finalul lunii octombrie au fost confirmate 5.703 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, 3.947 dintre ele fiind cu varianta Delta.
Prin urmare, vorbim despre o rată de confirmare cu această variantă VOC de 90%, mai spun reprezentanții INSP.