MENIU

INSP: A fost înregistrat primul deces confirmat cu virus gripal

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a informat miercuri, printr-o notă publicată pe site, că, în prima săptămână a acestui an, a fost înregistrat primul deces confirmat cu virus gripal, tip B, în sezonul 2017 - 2018.

Potrivit sursei citate, este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani din Bucureşti, având condiţii medicale pre-existente cunoscute, nevaccinată antigripal.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a SARI şi până la data de 7 ianuarie au fost confirmate cu laboratorul 35 de cazuri de gripă.

În sezonul precedent, până la aceeaşi dată, fuseseră înregistrate cinci decese, toate confirmate cu virus gripal tip A, subtip H3, informează sursa citată.

Până la data de 7 ianuarie au fost vaccinate antigripal 625.946 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Mai multe articole despre:
deces gripă gripă deces gripă deces insp