MENIU

INSOMAR - SONDAJUL care clatină USR-PLUS. Cum văd românii acțiunile lui Vlad Voiculescu și mișcările păpușarilor din spatele partidului

INSOMAR - SONDAJUL care clatină USR-PLUS. Cum văd românii acțiunile lui Vlad Voiculescu Foto: INQUAM

Acțiunile fostului ministru Vlad Voiculescu au influențat negativ imaginea USR-PLUS, arată datele unui sondaj INSOMAR efectuat recent. De asemenea, românii mai cred că partidul bicefal este „creația serviciilor secrete”, iar cele mai mari șanse la șefia USR-PLUS le are Dan Barna, urmat îndeaproape de Dacian Cioloș.

Cei doi co-președinți ai USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, sunt văzuți de români cu șanse aproape egale pentru șefia partidului bicefal. Peste 28,6% consideră că Dan Barna ar câștiga președinția USR-PLUS, iar 24,76% cred că Dacian Cioloș, în timp ce aproape 49% nu știu cine ar trebui să fie liderul partidului cu care guvernează PNL.

În același timp, aproape 46% dintre respondenți cred că USR-PLUS „a înșelat așteptările propriului electorat” și peste 51% spun că „acțiunile lui Vlad Voiculescu, ca ministru al Sănătății, au prejudiciat URS-PLUS”.

În plus, peste 48% dintre respondenți consideră că USR-PLUS este o formațiune „creată de serviciile secrete”.

Cine credeţi că trebuie să fie președintele USR-PLUS?

DAN BARNA - 26,80%
DACIAN CIOLOȘ - 24,76%
ALTCINEVA - 48,45%

Credeţi că USR-PLUS a înșelat așteptările propriului electorat?

DA - 45,73%
NU - 35,15%
NU ȘTIU - 19,13%

Considerați că USR-PLUS este o formațiune creată de serviciile secrete?

DA - 48,35%
NU - 32,72%
NU ȘTIU - 18,93%

Acțiunile lui Vlad Voiculescu, ca ministru al Sănătății, au prejudiciat URS-PLUS?

DA - 51,07%
NU - 33,88%
NU ȘTIU - 15,05%

Sondajul INSOMAR a fost realizat online pe un eşantion de 1.030 respondenţi, rezidenți în România, cu vârste de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3,1% la un grad de încredere de 95%.