Însărcinată, a mers la ecografie. Când s-a uitat pe monitor, doctorița s-a schimbat la față
Oksana Kobeletskaya are 36 de ani și locuiește în Odessa (Ucraina). Când a aflat că era iarăși însărcinată, ea a fost nemaipomenit de fericită. Oksana și Serghei, soțul ei, aveau o fiică de 3 ani și așteptau cu nerăbdare nașterea noului membru al familiei lor. Însă evenimentul familial, care trebuia să fie fericit și, în același timp, obișnuit, s-a transformat într-o sensațiune mondială.
Soții niciodată nu au planificat să aibă o familie numeroasă. Doi copii — oare nu este varianta ideală? Oricum în familiile amândurora nicicând nu existaseră gemeni. Și Oksana era convinsă că asemenea istorii nu o caracterizează…
Însă când femeia a mers la una dintre consultațiile de rutină, medicii i-au spus probabil cea mai șocantă noutate din viața ei.
„Totul era ca de obicei: abdomenul gol, gelul și senzorul. Dar când a început să se uite pe ecran, doctorița și-a schimbat expresia feței, iar eu m-am speriat foarte tare” — își amintește Oksana. — „ Îmi amintesc cum ea a început să numere cu voce tare feții, spunând că pentru aceasta ar trebui să mi se ofere o casă pe litoral…”
În sfârșit, medicul a pronunțat rezultatul: ecograful a arătat clar cinci feți! Nașterea unor cvintupleți fără fertilizare in vitro este un fenomen foarte rar: 1 caz la 55 de milioane. Și în timp ce Oksana încerca să accepte noutatea, medicii discutau entuziasmați despre pacienta lor unică. Majoritatea colegilor lor nu vor vedea așa ceva în întreaga lor viață!
„Eu nu reușeam să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Aveam impresia că visez și că îndată mă voi trezi” — își amintește femeia. Viitorilor părinți le-a fost destul de dificil să accepte această noutate șocantă. Doar toate planurile, pe care ei le gândiseră pentru viitor, trebuiau deja să fie schimbate… Însă ei nu aveau de gând să renunțe la un asemenea dar al destinului.
Travaliul a început în a 30-a săptămână de sarcină. Când a ajuns la spital, Oksana era deja așteptată de opt medici și asistente de la maternitate. Mai târziu ea își amintea că medicii o tratau ca pe o vază de cristal — cu foarte multă atenție.
Trei băieței și două fetițe au apărut pe lume prin cezariană. În ciuda temerilor medicilor, toți cinci erau sănătoși, chiar dacă inițial aveau nevoie de îngrijiri suplimentare.
Evident, imediat după ce s-au născut, Dariya, Aleksandra, Denis, Vladislav și David au devenit vedete. Nașterea lor este unicul caz cunoscut din Ucraina.