MENIU

INS - Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice: Mortalitate, natalitate, spor natural

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, mai ales în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie, iulie, august şi septembrie ale acestui an, când s-au înregistrat creșteri comparativ cu perioada similară a lui 2019, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS), remis în această dimineață și citat de HotNews.ro.

Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-septembrie 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență, atrag atenția statisticienii.
 
De asemenea, adaugă INS, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin intermediul Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
 
Potrivit comunicatului INS, în luna septembrie s-au înregistrat 21.973 de decese, cu 1.196 mai puţine decât în luna august a acestui an.
 
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an înregistrate în luna septembrie a fost de 104 copii, în creştere cu 16 decese sub 1 an faţă de luna august.
 
În luna septembrie, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat în cazul persoanelor cu vârstă de cel puţin 70 ani, respectiv 9039 decese, reprezentând 41,1% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5230 decese, reprezentând 23,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4354 decese (19,8%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.
 
La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (64 decese), 20-29 ani (104 decese) și 0-4 ani (131 decese).
 
Sporul natural s-a menţinut negativ în luna septembrie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii -vii de 3937 persoane.
 
Numărul nașterilor a scăzut și el în fiecare lună față de aceeași perioadă a anului trecut, excepţie făcând lunile august şi septembrie, când s-a înregistrat un număr mai mare de nou-născuţi faţă de anul precedent.
În luna septembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12.471 căsătorii, cu 2.458 mai puţine decât cu o lună în urmă.
 
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.371 în luna septembrie, cu 418 mai multe decât în luna august.
Mai multe articole despre:
efecte criza sanitara decese romania