MENIU

Înregistrări controversate cu Laura Codruța Kovesi. Șefa DNA răspunde acuzațiilor

În mass-media a apărut o înregistrare cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în care i-ar sugera procurorului Jean Uncheșelu că instituția pe care o conduce ”ar trebui să ajungă la ”premier”, deși nu se precizează despre ce prim-ministru este voba. Contactată de Realitatea TV, Laura Codruța Kovesi a declarat, prin intermediul biroului de presă, că înregistrarea este parțial contrafăcută.

Deși nu se menționează despre care premier este vorba, în spațiul public au existat speculații potrivit cărora ar fi Sorin Grindeanu. Fără să fie cercetat, numele acestuia a fost legat de anchetă privind imobilele din Timișoara, în care protagonist este primarul Nicolae Robu.

Contactată de Realitatea TV, Laura Codruța Kovesi, prin intermediul biroului de presă, susține că "înregistrarea conține fragmente care au fost rostite de procurorul șef în mod public ori la ședințele de lucru cu procurorii unei secții operative. Însă, între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme care nu îi aparțin și care sunt menite să distorsioneze grav conținutul celor spuse." În scandal a intervenit la scurt timp și ministrul demisionar de la Justiție. Tudorel Toader a anunțat că luni dimineață va sesiză inspecția judiciară în legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public legate de solicitarea lui Kovesi de a se ajunge la premierul Sorin Grindeanu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, susține că premierul nu a fost contactat de procurori. ”Premierul nu a fost convocat, nu a fost vizitat de procurori până în acest moment. Se încearcă această legătură între acel dosar, care într-adevăr este unul important și premierul Grindeanu. Premierul nu a fost căutat de procurori”, a declarat Alina Petrescu.

Alina Petrescu, a declarat că se aşteaptă ca autorităţile competente ale statului să verifice dacă înregistrările apărute în spaţiul public, care o privesc pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, difuzate duminică de media, sunt autentice sau nu.

Ea a spus că este ''îmbucurător'' anunţul făcut de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, privind sesizarea inspecţiei judiciare ''în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea dnei L.C. Kovesi de a se ajunge la premierul S. Grindeanu''.

''Nu putem să avem nicio reacţie directă la aceste înregistrări, important este să se dovedească dacă ele sunt sau nu autentice. Anunţul domnului ministru al Justiţiei este unul îmbucurător, exact asta trebuie să se întâmple. Autorităţile care au competenţe să verifice aceste înregistrări, să vadă dacă ele sunt sau nu autentice. Dacă sunt autentice, care sunt efectele şi ce ar trebui să urmeze. Autorităţile care au aceste competenţe în acest domeniu vor face toate verificările. Eu nu pot face niciun fel de comentariu pe fond până când nu se dovedeşte dacă înregistrările sunt sau nu reale'', a declarat Alina Petrescu, duminică seara, la un post TV.