Îngrozitor! Cum și-a găsit moartea la mânăstirea Putna un tânăr de doar 17 ani
Un tânăr seminarist în vârstă de 17 ani din județul Iași și-a găsit sfârșitul într-un mod atroce la Mânăstirii Putna. Adolescentul a fost prins între două bare din metal ale unui ascensor, folosit pentru ridicat marfă din pivnița mănăstirii.
Tragedia s-a petrecut vineri la prânz în incinta Mânăstirii Putna, acolo unde băiatul venise special pentru marea sărbătoare Adormirea Maicii Domnului și pentru a vedea de aproape modul de viață al călugărilor.
Tânărul elev de seminar teologic a dorit să-și ajute semenii din bucătăria mânăstirii, a coborât după alimentele din pivniță, dar acolo, din neatenție, și-a prins capul între două bare din metal ale unui ascensor.
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care l-a transportat pe tânăr la Spitalul Județean Suceava.
Potrivit monitorulsv.ro, în urma accidentului tânărul a suferit un traumatism cranio cerebral sever așadar medicii suceveni au hotărât transferul victimei la o clinică de specialitate din Iași, însă din păcate pacientul a decedat luni în Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Martorii prezenți la incident vor fi audiați de către Polițiștii suceveni pentru a se stabili dacă se face cineva vinovat de accidentul îngrozitor.
Părinţii adolescentului au aflat cu groază de teribilul accident şi au sperat până în ultima clipă că medicii să le salveze copilul. Nimeni de la mănăstire nu le-a dat prea multe explicaţii.
Tatăl nici acum nu-şi explică de ce a ajuns băiatul să care marfă din pivniţă, cu liftul. După trei zile la Terapie Intensivă, tânărul seminarist s-a stins.
Dr. Florin Grămadă, purtător de cuvânt Spitalul de Neurochirugie Iaşi: “Pacientul s-a internat în urma unui traumatism cerebral grav. A necesitat intervenţii endovasculare, cu toate acestea evoluţia a fost nefavorabilă”.
În familie a lăsat o durere imensă şi o întreagă comunitate a rămas înmărmurită. Oamenii şi rudele ştiau că a plecat să facă voluntariat timp de o luna şi să ajute la pregătirile pentru hram.