Îngheţata pe care nu o poţi mânca decât după ce semnezi o declaraţie pe propria răspundere
O cafenea scoţiană oferă îngheţată iute, care este servită clienţilor după ce aceştia completează şi semnează o declaraţie prealabilă privind riscurile de consum. Provocarea se numeşte „Respiro del Diavolo” şi este evaluată la 1.569.300 de puncte pe Scara Scoville, care măsoară cât de iute sau picant este un ardei iute sau orice alt fel de aliment condimentat în funcţie de concentraţia de capsaicină.
Cafeneaua avertizează că persoanele care doresc să încerce specialitatea trebuie să aibă cel puţin 18 ani şi să-şi dea seama că pot avea de suferit după ce au consumat-o. Cofetarii sunt obligați să poarte mănuşi atunci când pregătesc cupele de îngheţată, deoarece aceasta este de 500 de ori mai iute decât sosul de piper Tabasco.
Aventura culinară nebună a îngheţatei iuţi a început în Italia, unde este preparată după o reţetă tradiţională din anul 1936. Ea „a câştigat teren” în Scoţia, deoarece localnicii iubesc gustul picant.
Cu toate acestea, „Respiro del Diavolo” este un real test pentru cei mai viteji dintre ei. Cei care au încercat-o au declarat că este ca „o explozie a unei bombe cu hidrogen în gură”. O cupă dintr-o astfel de delicatesă costă 2 lire sterline.