MENIU

INFP: În orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în zona seismică Vrancea

Cutremur

INFP avertizează că România este o ţară cu potenţial seismic ridicat, aspect evidenţiat de studiile de hazard seismic şi de prevederile codului de proiectare seismică P100-1/2013. 

Practic, în orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în Zona Seismică Vrancea, la adâncimi între 60 şi 180 km. Şi această zonă nu este singura în care pot avea loc cutremure cu potenţial distructiv.

Potrivit datelor statistice, cele mai mari cutremure au loc in zonele Vrancea (in numar foarte mare la adancimi subcrustale, dar si aproape de suprafata), Fagaras-Campulung, Banat, Shabla si Crisana-Maramures.

Cutremure subcrustale (intermediare) au loc doar in Zona Vrancea; acest tip de cutremure este foarte periculos cand magnitudinea este mare, deoarece modul de propagare a undelor seismice poate provoca efecte majore pe o suprafata foarte extinsa. Cutremurele crustale (de suprafata) pot provoca distrugeri considerabile in zona epicentrala, chiar si la magnitudini medii (5-6), dar atenuarea rapida a undelor seismice face ca zona afectata sa aiba dimensiuni mai reduse.

Poate fi gasita o perioada medie de revenire a cutremurelor majore din Zona Vrancea: 2-3 pe secol, insa statistica tinde de cele mai multe ori sa nu functioneze intr-un domeniu atat de imprevizibil si complex precum seismologia. Nimeni nu poate garanta ca Pamantul, o Planeta in continua transformare, se va comporta la fel in urmatoarele zeci sau sute de ani.

De ce sunt atâtea cutremure în Zona Vrancea?

În zona Vrancea este punctul de întâlnire dintre Placa Est‑Europeană și Subplăcile Moesică și Intra‑Alpină. Coliziunea dintre cele trei plăci tectonice a provocat desprinderea unui bloc litosferic care în prezent este scufundat în manta. Blocul provine dintr‑o veche placă tectonică suficient de rece şi rigidă comparativ cu mantaua înconjurătoare, ceea ce face posibilă generarea cutremurelor la adâncimi din manta unde, în mod normal, condiţiile de temperatură şi ductilitate ar face imposibil acest lucru.

Din cauza presiunilor exercitate din mai multe direcţii, existând și influențe ale plăcilor tectonice majore (în speţă, cea Euro‑Asiatică, cea Africană și, într‑o manieră indirectă, cea Indo‑Australiană), se produc ruperi în interiorul respectivului bloc, acestea fiind la originea mişcărilor seismice vrâncene, în special intermediare (între 60 și 180 de km).

Cutremurele crustale asociate cu zona Vrancea, cu magnitudini mai mici decât cele intermediare, sunt legate de o serie de sisteme de falii activate de tensiunile rezultate din mişcarea subplăcilor ce converg în Vrancea.

Mai multe articole despre:
cutremur infp