INFORMAŢII NOI despre starea de sănătate a lui Mircea Albulescu
Actorul Mircea Albulescu va rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timişoara, cel puţin până la sfârşitul săptămânii, iar în prezent el se simte bine după operaţia pe cord şi face gimnastică de recuperare, potrivit medicilor.
Medicul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, cel care l-a operat pe Mircea Albulescu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că actorul se simte bine şi că în prezent se recuperează.
"Actorul Mircea Albulescu mai rămâne internat în spital. Miercurea trecută abia l-am operat, am vorbit şi cu fiul lui şi sperăm ca sâmbătă sau duminică să îl externăm. Deocamdată, el face gimnastică de recuperare, iar evoluţia lui a fost bună pe parcurs", a declarat doctorul Marian Gaşpar.
Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercurea trecută, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor, fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.