INFORMARE METEO de ultimă oră. Schimbări dramatice: cod galben de ninsori și VISCOL PUTERNIC
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare meteorologică cod galben de viscol. În prezent, este în vigoare și o informare meteo de ninsori însemnate cantitativ, valabilă în toată țara.
Potrivit ANM, în intervalul 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 10:00, în zona Munților Banatului și a Carpaților, va fi viscol, în vreme ce, în Meridionali, vor cădea ninsori local însemnate cantitativ și strat consistent de zăpadă.
În Munții Banatului și în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali, va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80…90 km/h, zăpada fiind spulberată și troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea semnificativ.
În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și în cea mai mare parte a județelor Argeș și Caraș-Severin va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Totodată, până pe 23 ianuarie, ora 10:00, este în vigoare o informare meteo de ninsori însemnate, valabilă în toată țara.
Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor va cuprinde treptat toate regiunile și, pe arii restrânse, vor fi moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare și local se va depune strat nou de zăpadă, iar în vestul țării trecător vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie.
În regiunile sud-estice și în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi. Se va forma polei.
Până spre sfârșitul săptămânii, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud.