Informație de ultimă oră! Ce se întâmplă cu Mario Iorgulescu
Medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias la o clinică din Italia. Transferul nu a reușit, așa că băiatul lui Gino Iorgulescu se află tot la unitatea spitalicească din Capitală.
Transferul nu s-ar mai fi realizat din cauza unei defecțiuni tehnice apărute la aeronava care urma să efectueze zborul spre Italia, potrivit Mediafax.
Medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru că există recomandarea din partea medicilor ca acesta să aibă parte de îngrijiri de specialitate la clinica din Italia.
Acum două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier.
Starea sa este, în continuare, gravă.
Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut atunci controlul asupra volanului.
A pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.
Mario Iorgulescu avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, consumase cocaină, potrivit medicilor de la Institutul Național de Medicină Legală.
După accident, fiul președintelui LPF a rămas și fără permisul de conducere.
La începutul acestei săptămâni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei.
Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.