Infografic: COPIII ROMÂNIEI, FĂRĂ APĂRARE
În România, numărul copiilor abuzaţi este în creştere. Potrivit unui bilanţ al Asociaţiei Copilului, doar anul trecut au fost semnalate cu o treime mai multe cazuri decât în 2015. Vorbim despre 89.000 de apeluri la Telefonul Copilului şi peste 4.500 de cazuri de abuz confirmate.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului arată că, în 2014, erau înregistraţi aproape 13.000 (12.542) de copii cu probleme. Dramele prin care trec cei mici sunt diverse. Cei mai mulţi, aproape 9.000 (8.817) sunt neglijaţi. Aproximativ 2.000 (1.689) au fost abuzaţi emoţional, iar puţin peste o mie, (1.049) abuzaţi fizic. Aproape 600 au trecut prin abuz sexual, 236 au fost exploataţi prin muncă, 170 au fost folosiţi pentru comiterea unor infracţiuni, iar 28 au fost exploataţi sexual. 93,4 la sută dintre aceste cazuri au fost înregistrate chiar în familia din care proveneau copiii.
Chiar şi aşa, autorităţile au preferat să îi trimită pe nouă mii 300 dintre aceştia înapoi în familiile în care au fost abuzaţi. Peste 3.000 (3.233) au fost plasaţi la asistenţi maternali în regim de urgenţă, iar în peste 500 de cazuri s-a ajuns la urmărirea penală a agresorilor.
Mulţi copii sunt părăsiţi încă de la naştere. Doar în primul trimestru al acestui an, 245 de au fost abandonaţi în spitale, spun cei de la Autoritatea Naţională Pentru Adopţie. Dintre aceştia aproape jumătate, 102, au fost plasaţi la asistenţi maternali.