MENIU

Cât a mai rămas din pădurile României?

Suntem ţara în care se pierd trei hectare de pădure pe oră, în urma defrişărilor ilegale, arătau cei de la GreenPeace anul trecut. Între 1990 şi 2011, am pierdut aproximativ 80 de milioane de metri cubi de lemn, echivalentul a cinci miliarde de euro, potrivit unui raport al Curţii de Conturi.

În prezent, România deţine o suprafaţă totală de peste 7 milioane de hectare de pădure (7,046 milioane hectare), arată cei de la Inventarul Forestier Naţional. Asta înseamnă că gradul de împădurire al ţării este de numai 29,55 la sută, în timp ce media europeană este de 42 la sută. Ţările membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare suprafaţă de pădure şi cel mai mare grad de împădurire sunt la mare distanţă de noi. Suedia are 28 de milioane hectare de pădure, cu 64 la sută acoperire, iar Finlanda, 22,2 milioane hectare, cu 66 la sută acoperire din suprafaţa ţării.

De abia în 2016 s-a înregistrat o scădere semnificativă a tăierilor ilegale la noi. S-a ajuns astfel de la 34.870 de cazuri, la 9.444, aproape de trei ori mai puţine faţă de 2015. Printre cele mai afectate judeţe s-au numărat Mureşul, cu 1.057 de cazuri, Braşov - 664, Olt - 605, Dolj - 540 şi Gorj, cu 417 cazuri. Cantitativ, este vorba despre 140.964 de metri cubi de lemn dispărut din păduri. Asta a adus un prejudiciu de aproape 40 de milioane de lei statului. 

Ce face statul pentru regenerarea pădurilor? În 2010, a fost adoptat un program național de împădurire. România și-a propus atunci creșterea cu 442.000 de hectare a suprafețelor forestiere. Termenul limită este 2035. Însă, dacă ne aplecăm asupra datelor statistice, pare a fi o misiune imposibilă. La ritmul actual al împăduririlor, pe de o parte, și al tăierilor, pe de altă parte, am câştiga în fiecare an 6.379 de hectare. Asta înseamnă că ar mai fi nevoie de aproape 62 de ani pentru a ne îndeplini planul pe 25 de ani, arată specialiştii.

 

 
Mai multe articole despre:
păduri infografic