Influencer celebru, prins băut la volan după o cursă nebună cu oamenii legii. Adrian „elicopter de luptă” a fost exmatriculat de la Academia de Poliție
Adrian Dumitru, cunoscut în mediul online drept Adrian „Elicopter de Luptă”, a fost reținut de poliție după o urmărire spectaculoasă pe străzile din Pitești, în noaptea de 11 spre 12 octombrie. Fost student al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, Adrian a fost exmatriculat în această vară, după ce ajunsese în anul IV. Incidentul recent a avut loc după ce acesta a fost surprins conducând sub influența alcoolului.
Cum s-a petrecut incidentul
În jurul orei 02:00, doi polițiști au observat un autoturism care a schimbat brusc direcția de mers, încălcând marcajele rutiere. La volan se afla Adrian „Elicopter de Luptă”, însoțit de fratele său, Ionuț Bogdan, iubita sa, Ana Maria Iorga, cunoscută influencer, și o altă tânără de 20 de ani. În ciuda semnalelor acustice și luminoase ale poliției, Adrian nu a oprit, declanșând o urmărire ca în filme. Mașina a intrat ulterior pe o stradă din apropierea unei școli, unde pasagerii au abandonat vehiculul și au fugit.
Polițiștii au cerut întăriri și, după o urmărire pe jos, l-au prins pe Adrian. Fostul student la Academia de Poliție a opus rezistență, fiind imobilizat și încătușat. Testarea cu etilotestul a arătat că Adrian se afla sub influența alcoolului, iar el a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice. În timpul arestării, fratele său Ionuț a intervenit, adresând injurii și amenințări polițiștilor, motiv pentru care a fost și el reținut.
Cei patru tineri au fost conduși la secția de poliție pentru audieri. Ulterior, procurorii au decis să continue urmărirea penală pentru infracțiunea de ultraj.
Incidentul vine la câteva luni după ce Adrian a fost exmatriculat din Academia de Poliție din cauza absențelor, cauzate de participarea sa la emisiuni online și colaborări cu influenceri cunoscuți.