Inflația în zona euro atinge un nou record - 8.6% în luna iunie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în luna iunie, iar vârful de inflaţie ar putea fi atins abia peste câteva luni, ceea ce oferă noi motive pentru o majorare rapidă a costului creditului de către Banca Centrală Europeană, începând chiar de luna aceasta, transmite Reuters.
Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,6% în luna iunie 2022, depăşind precedentul maxim istoric de 8,1% înregistrat în luna mai. Este vorba despre un nivel al inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.
Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 8,4% în luna mai.
Şi în luna iunie, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare 41,9%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 8,9%. De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea de la 4,4% până la 4,6%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Analiştii subliniază că inflaţia din luna iunie ar fi fost şi mai mare dacă Germania nu introducea măsuri temporare de sprijin cu privire la carburanţi şi transport, ceea ce sugerează că noi presiuni asupra preţurilor se prefigurează în viitor. Pe lângă presiunile inflaţioniste, rata şomajului în zona euro a coborât la un minim istoric de 6,6% în luna mai iar acest aparent deficit de forţă de muncă va pune presiuni asupra salariilor şi în cele din urmă asupra inflaţiei.
Având în vedere că acest nou regim inflaţionist ameninţă stabilitatea pe termen lung a preţurilor, băncile centrale din întreaga lume au început să înăsprească rapid politica monetară, chiar cu riscul de a încetini şi chiar frâna creşterea economică. Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, urmând să majoreze costul creditului abia la reuniunea care va avea loc luna aceasta, iniţial cu 25 de puncte de bază, însă datele Eurostat privind inflaţia conferă noi argumente pentru o majorare mai consistă de dobândă, cu 50 de puncte de bază, la reuniunea din septembrie.
Dobânzile vor continua să crească chiar dacă oficialii BCE nu au ajuns încă la un acord cu privire la cât de mult trebuie majorat costul creditului, având în vedere că creşterea economică încetineşte iar o eventuală oprire a livrărilor de gaze ruseşti ar putea rezulta într-o recesiune.
Pieţele financiare mizează pe faptul că BCE va majora costul creditului cu 143 de puncte de bază în 2022, ceea ce înseamnă că se aşteaptă ca BCE să majoreze dobânda la fiecare reuniune de politică monetară care va avea loc până la finele anului, iar unele din aceste majorări de dobândă vor fi mai mari de 25 de puncte de bază.
Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 19 iulie.