MENIU

Infirmieri acuzați că au bătut crunt un pacient. Scene șocante la spitalul din Vaslui

Sursa foto: Pixabay

Cei trei infirmieri de la secția de Psihiatrie a Spitalului din Vaslui, acuzați că au bătut crunt un pacient cu epilepsie, ajung din nou în fața judecătorilor. Asta după ce, în primă instanță, ei au primit pedepse cu suspendare și muncă în folosul comunității, însă decizia a fost contestată. Reprezentanții spitalului spun că, de fapt, a fost un accident și pacientul a căzut.

Un pacient al sectiei de Psihiatrie a Spitalului Judetean Vaslui a fost bãtut crunt de trei infirmieri. Magistrații din Vaslui au decis că unul dintre infirmieri este însă nevinovat.

În ceea ce-i priveste pe ceilalti doi suspecți, instanta a decis să-i condamne la câte un an si 3 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 2 ani. De asemenea, ambii au fost obligati să presteze câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. În latură civilă, cei doi au fost obligati să plătească victimei 5.000 de lei, daune morale si 1.000 de lei, cheltuieli judiciare. La acea vreme, decizia judecătorilor nu era definitivã, astfel că a fost contestatã la Curtea de Apel Iași. 

Acuzațiile pe care rudele pacientului le-au adus, în ianuarie 2019, infirmierilor de pe sectia respectivă, au fost confirmate de politistii si procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Fiica pacientului a fost cea care a avut curaj să povestească prin ce a trecut tatăl ei.

„Eu n-am mai văzut asa ceva. În halul ăsta să bati pe cineva, n-am crezut că se poate întâmpla. Noi l-am internat marti, din cauza unor crize de epilepsie si, de atunci, aproape zilnic, am mers să-l vizităm. Miercuri am plecat pe la 5 după-amiază de la el, iar vineri dimineată, când ne-am dus să-l vizităm, am rămas socati când l-am văzut. Avea ochii umflati, buza spartă, îi curgea sânge din nas. L-au bătut până l-au lăsat fără dinti în gură. În partea de sus nu mai are niciun dinte, iar în partea de jos îi lipsesc doi dinti”, povestea fiica victimei, potrivit vremeanoua.ro.

Mai multe articole despre:
infirmieri pacient batut spital vaslui