ÎNFIORĂTOR - cine e tânăra însărcinată care a murit în accident la Predeal. Soţul adormise la volan
Durere fără margini pentru familia unor tineri din Sibiu, după accidentul cumplit de aseară, pe DN1. Fostul baschetbalist sibian George Tănase și soția sa însărcinată în șapte luni au fost implicați într-un accident la ieșire din Predeal. Cătălina a murit, în ciuda eforturilor medicilor brașoveni. Nici bebelușul nu a putut fi salvat, o fetiță, se pare, din primele informații.
Accidentul a avut loc pe DN1, în apropiere de Predeal. La volanul mașinii era soțul tinerei însărcinate, iar conform polițiștilor rutieri, pe fondul oboselii, George a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens unde s-a tamponat cu o autoutilitară ce mergea regulamentar.
Impactul a fost chiar pe partea din dreapta a mașinii de Sibiu, acolo unde se afla soția fostului baschetbalist. Imediat un doctor aflat în trafic a încercat să o ajute pe fată. A resuscitat-o manual până ce la fața locului a ajuns SMURD-ul. Din păcate Cătălina a intrat în stop cardiorespirator, iar medicii sosiți la locul accidentului au încercat să o resusciteze, însă fără succes.
La fața locului au ajuns un medic ginecolog, un neonatolog și un anestezist, în încercarea de a salva fetița aflată în burta mamei. Din nefericire copilul a decedat și el la câteva minute după ce a fost scos din pântecele mamei sale.
„Din păcate, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată. Un medic de la Maternitatea Brașov a făcut cezariana în stradă, în mașina SMURD și bebelușului i s-au aplicat manevre de resuscitare. Din păcate, nici acesta nu a putut fi salvat”, a precizat căpitanul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, conform Bună Ziua Brașov.
La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare și una cu apă și spumă.
Poliția Predeal a deschis o anchetă în acest caz, însă din primele informații, se pare că șoferul autoturismului este vinovat de producerea accidentului, după ce ar fi adormit la volan și a ajuns pe contrasens.